decembrie 2017 – aprilie 2018

1. "USR e vocea ta"

Campania de consultare civică “USR e vocea ta”, cea mai mare campanie de consultare populară din politica româneasă, a fost primul pas în dezvoltarea Programului de Guvernare al USR. Peste 10.000 de cetățeni și-au exprimat opiniile cu privire la prioritățile pentru care așteaptă soluții de la USR: justiția independentă și funcțională, reforma educației, dezvoltarea infrastructurii, eficientizarea și depolitizarea administrației publice, reforma sănătății. Acestea, precum și alte idei rezultate din consultare fac astăzi parte integrantă din Programul de Guvernare.

25 Aprilie 2018

2. Lansarea oficială a Programului de Guvernare participativ

Uniunea Salvați România este primul (și singurul!) partid românesc care a lansat un program de guvernare participativ, la care pot contribui cu idei și sugestii membri USR, experți din diverse domenii, dar și simpli cetățeni.

Programul cuprinde 10 schimbări de paradigmă, aprobate de Biroul Național, care vizează reforme majore în toate domeniile. Structura Programului de Guvernare include 15 capitole: Economie, Justiție și reformă constituțională, Educație, Sănătate, Administrație publică, Afaceri interne, Politică externă și Diaspora, Apărare, Cultură, Mediu, Afaceri sociale, Transport, Agricultură, Fonduri europene și dezvoltare, Tineret și sport. . În prezent, acestea se află în diferite stadii de finalizare, unele fiind deja aprobate de Biroul Național.

Iulie 2018 - Decembrie 2018

3. Contribuții la Programul de Guvernare

24 Octombrie 2018

4. Consultarea Biroului Național

Supunerea spre consultarea Biroului Național a Capitolelor Economie, Agricultură, Fonduri Europene

31 octombrie 2018

5. Validare în Biroul Național

Validarea în Biroul Național a Capitolelor Economie, Agricultură, Fonduri Europene, după integrarea observațiilor primite

16 Ianuarie 2019

6. Lansarea seriei de Policy Brief-uri USR repară după PSD

Principalele măsuri din Programul de Guvernare al USR vor fi comunicate public printr-o serie de Policy Brief-uri, care vor sunt supuse spre consultare Biroului Național și lansate public în conferințe de presă, dezbateri deschise cu experți din domeniile de interes etc.

17 Ianuarie 2019

7. Lansare Policy Brief #1: România - 2 ani de dezastru economic al guvernării PSD-ALDE

România intră într-un an nou foarte greu pentru cetățeni și pentru companiile active din economie. Guvernul PSDALDE a reușit în doi ani să ducă țara în cel mai dificil moment de la criza din 2008 până acum

Citește Policy Brief Detalii lansare
20 Februarie 2019

8. Consultarea Biroului Național

Supunerea spre consultarea Biroului Național a Capitolelor Educație și Sănătate

21 Februarie 2019

9. Lansare Policy Brief #2: Cum va reforma USR taxarea și ANAF-ul

PSD - ALDE au aruncat în aer bugetul pe 2019 cu cifre aberante la capitolul creștere economică, incertitudine fiscală și paralizarea sectorului business cu “ordonanța lăcomiei”. Agențiile internaționale avertizează asupra iminenței unei încetiniri serioase a consumului gospodăriilor și o înăsprire a politicii monetare ca rezultat al “țopăielii fiscale” practicate de Guvern de 2 ani încoace - aceste efecte grave nu vor întârzia să apară în 2019.

Citește Policy Brief Detalii lansare
27 Februarie 2019

10. Validare în Biroul Național

Validarea în Biroul Național a Capitolelor Educație și Sănătate

18 Martie 2019

11. Lansare Policy Brief #3: Cum va reforma USR sistemul de educație

”România are nevoie disperată să recupereze cele aproape trei decenii în care reforma educaţiei a eşuat“ - Liviu Dragnea, declarație făcută la ultimul Congres PSD. În premieră, USR îi dă dreptate, dar cu o completare: reforma în educație a eșuat din cauza guvernelor PSD, care au distrus constant educația - din 26 de miniștri ai educației în ultimii 30 de ani, 17 au fost membri PSD sau girați de partidul-stat, culminând cu cele 4 mandate deținute de Ecaterina Andronescu.

Citește Policy Brief Detalii lansare
27 martie 2019

12. Consultarea Biroului Național

Supunerea spre consultarea Biroului Național a capitolelor Educație și Sănătate

3 aprilie 2019

13. Validare în Biroul Național

Validarea Biroului Național a Capitolului de Politică Externă

23 mai 2019

14. Lansare Policy Brief #4: Cum va readuce USR normalitatea în relația cu diaspora

Citește Policy Brief
31 iulie 2019

15. Lansare Policy Brief #5: Gazele naturale din Marea Neagră: cum le valorificăm pentru România

Citește Policy Brief
11 decembrie 2019

16. Validare în Biroul Național

Biroul Național al USR a validat o actualizare a capitolului Economie și un nou capitol din programul de guvernare - Apărare

18 decembrie 2019

17. Validare în Biroul Național

Validarea Biroului Național a Capitolului de Educație

Sari la conținut