
06.11.2025
Subiecte: Miniștri USR
Ministra Diana Buzoianu, acord istoric la Bruxelles
Diana Buzoianu, ministra USR a Mediului, a negociat la Bruxelles în beneficiul României, astfel că țara noastră a primit concesii atât în ceea ce privește reducerea emisiilor de CO2, cât și implementarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii în domeniile transport și construcții.
„Vocea României a contat. Am demonstrat că poți să fii un partener corect, implicat și constructiv, apărând în același timp interesele propriilor cetățeni. Suntem parte a aceleiași misiuni europene de a combate schimbările climatice, dar o tranziție justă înseamnă termene realizabile, sprijin țintit și acces echitabil la finanțare și tehnologii. Da, se poate, cu muncă, argumente solide și parteneriate oneste”, declară Diana Buzoianu.
România primește, alături de Italia, Polonia și Franța, reducerea cu 5% a obiectivului privind scăderea cantității de gaze cu efect de seră emisă. Reducerea va fi realizată prin externalizarea reducerilor de emisii în afara UE prin achiziționarea de credite internaționale de carbon.
Un alt rezultat important al negocierilor îl reprezintă obținerea unui an suplimentar pentru implementarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii în domeniile transport și construcții.
Ministra Diana Buzoianu a precizat că acest interval de timp este esențial pentru România.
„E un an crucial care ne va permite să ne pregătim temeinic, să nu avem creșteri de prețuri în două domenii cheie, într-un context deja foarte dificil economic pentru România. Am reușit, practic, să avem un calendar mai realist pentru România, păstrând ambițiile comune de la nivel european”, subliniază Diana Buzoianu.

