Imagine stire

27.07.2024

Subiecte: Transporturi

Grindeanu nu a făcut niciun demers pentru construirea unui nou terminal al Aeroportului Otopeni

Cozi interminabile la Aeroportul Otopeni? Servicii de slabă calitate? Întârzieri peste întârzieri? Toate aceste neplăceri ar putea deveni istorie prin construirea noului terminal de călători, în condițiile în care actualul terminal a fost construit pentru o capacitate de 6 milioane de pasageri, iar traficul pe Otopeni a ajuns la circa 15 milioane și tot crește.

Doar pentru ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, construirea noului terminal nu constituie o prioritate.

În 2022, a amânat prin lege cu șase ani construirea noului terminal până în 2028. Nu a pornit nici măcar licitația pentru lucrări, deși studiul de fezabilitate este finalizat de vreo 10 ani, iar exproprierile, de cinci ani. Deși aeroportul are an de an profituri de sute de milioane de lei cu care ar putea porni construirea noului terminal, Sorin Grindeanu a decis să verse acești bani în sacul fără fund al lui Ciolacu, de unde se hrănesc sinecuriștii PSD-PNL

Horațiu Cosma, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, spune că Grindeanu nu a făcut nimic timp de trei ani pentru această investiție atât de necesară pentru principala poartă aeriană a României. „Actuala guvernare știe doar să ia cu două mâini dările de la români. Când e de oferit ceva înapoi, nici vorbă de servicii de secol 21 pentru oameni, ci doar îmbuibare pentru propriii speciali. Românii merită să se bucure de un terminal modern de mare capacitate și acasă, la Otopeni, nu doar în deplasările aeriene în alte colțuri ale lumii”, spune Horațiu Cosma.

În loc să se ocupe de construirea noului terminal, atât de necesar, Sorin Grindeanu a înscăunat zilele trecute, pentru încă patru ani, aceiași politruci la conducerea Aeroportului Otopeni. Contrar legii și avertismentelor Fondului Proprietatea, selecția „profesionistă” făcută din pix de Ministerul Transporturilor a scos la iveală fix aceiași administratori care au păstorit dezastrul din ultimii ani la principala poartă aeriană a României.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România

Grindeanu nu a făcut niciun demers pentru construirea unui nou terminal al Aeroportului Otopeni - Uniunea Salvați România