
16.09.2025
Subiecte:
Ministrul Apărării a discutat despre dezvoltarea producției de drone în România
Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării Naționale, a avut o videoconferință cu Sergiy Boyev, adjunct al ministrului Apărării din Ucraina, și cu Mihai Jurca, șeful Cancelariei Guvernului. Tema discuției: dezvoltarea unor proiecte comune de producție de drone în România.
„Este un parteneriat care va putea aduce investiții, tehnologie și locuri de muncă în România, consolidând industria noastră de apărare. Capacitatea dronelor ucrainene a fost deja demonstrată pe câmpul de luptă: ele au schimbat din dinamica războiului și au arătat cum inovația și curajul ucrainenilor pot ține piept agresiunii rusești”, declară Ionuț Moșteanu.
Ministrul USR al Apărării subliniază că România are șansa să devină un hub regional pentru producția de drone și echipamente moderne.
„Vom lucra împreună cu Radu Miruță, ministrul Economiei, pentru atragerea de noi contracte. Înzestrăm Armata Română, investim în industria de apărare”, adaugă Ionuț Moșteanu.
Tag-uri: ionut mosteanu, ministrul apararii, drone romania, productie drone