Restart. Reformăm România.

Dreptul de a alege în educație

Fiecare român să poată alege școala la care merge copilul său și să aibă o mulțime de opțiuni aflate în concurență.

În prezent, învățământul românesc se derulează pe o structură piramidală de coordonare și control care împinge beneficiarul final al sistemului, elevul, la baza piramidei, pe cea mai îndepărtată poziție de puterea de decizie. Această construcție a dus la apariția și proliferarea unui sistem extrem de stufos și birocratic, care consumă resurse și împiedică sistemul să se autoregleze și să se adapteze la schimbările tehnologice, sociale și de mediu din ce în ce mai rapide. Este un sistem piramidal bazat pe frică, frică ce se multiplică pe măsură ce coborâm la baza piramidei, producând în final, cei mai nemotivați și mai dezinteresați elevi din țările participante (PISA 2012).

Nevoia de schimbare în sistemul de educație din România este acută. Sistemul românesc de învățământ rămâne înghețat în propriile rutine, insensibil parcă, la schimbarea societății în general și a pieței muncii în special. Acesta și-a arătat în mod sistematic, ineficiența și lipsa de consistență și relevanță, cu prilejul diverselor testări internaționale, care au plasat România în rândul țărilor mari producătoare de analfabetism funcțional la nivelul învățământului secundar („unul din cinci elevi în vârstă de 15 ani nu poate efectua sarcini simple în domeniul cititului, matematicii și științei, în timp ce prea mulți copii rămân expuși riscului de sărăcie educațională”), dar și prin rata îngrijorătoare a părăsirii timpurii a școlii (16,4% în 2018).

În ultimii 12 ani, bugetul educației a crescut de la 13,8 miliarde lei la 29,2 miliarde lei în 2018. O creștere cu 112%, mai mult de dublu. În condițiile în care populația școlară în aceeași perioadă s-a diminuat cu 18%, de la 4,3 milioane la 3,5 milioane. Dacă ne uitam la finanțarea aceasta raportată la elev/student vedem o creștere cu 160% a finanțării.
Cu toate acestea, rezultatele acestor creșteri de finanțare în educație nu au fost deloc la înălțime. România a înregistrat chiar regrese la indicatori internaționali relevanți pentru educație. Este clar că trebuie să acționăm și asupra eficienței banilor cheltuiți. Mai multe fonduri alocate ineficient sau sunt pradă corupției, nu vor ajuta.

Sistemul de educație, în orice stat, trebuie să fie un organism viu, într-o continuă căutare și adaptare. Eficiența și capacitatea de auto-reglare a sistemului de educație este dată de calitatea cadrelor didactice, de o formare inteligentă inițială și continuă a acestora.
Dar tocmai actorii principali ai educației, copiii, profesorii, părinții, comunitățile, sunt cei mai departe de decizia care le afectează viața și viitorul. Schimbarea sistemului de decizie în educație este, mai mult decât oricând, o necesitate în reafirmarea sistemului de învățământ în România.

Românii vor avea dreptul de a alege în educație prin:

  • Mutarea centrului de decizie de la nivelul politic (minister și primărie) la nivelul consiliului de administrație al școli, pentru școlile publice.
  • Debirocratizarea și flexibilizarea procesului de înființare și funcționare a grădinițelor, școlilor și liceelor private.
  • Debirocratizarea ARACIP.
  • Desființarea inspectoratelor școlare.
  • Regândirea materiilor și a încărcării acestora. Un curriculum național simplificat completat de un curriculum suplimentar la decizia elevului sau școlii.
  • Trecerea terenurilor și clădirilor care găzduiesc unități de educație timpurie, de învățământ preșcolar, scoli primare, gimnaziale și liceale, inclusiv celelalte niveluri de învățământ din cadrul acestora, înființate de stat, care fac parte din domeniul public local, în administrarea instituțiilor de învățământ enumerate anterior. Astfel, vom elimina situațiile de lipsă a investițiilor sau investiții discreționare și condiționate politic.
  • Fiecare părinte va putea alege școala cea mai bună pentru copilul său și va avea la dispoziție aceeași sumă pe care o poate direcționa către o școala publică sau privată pe care o alege. Noi propunem 3 trepte de finanțare. Una standard, una pentru elevi din zone de educație prioritare (mai ales din mediul rural) și alta pentru elevi cu cerințe educaționale speciale.

Flexibilizarea sistemului va permite școlilor integrarea mai concretă cu viața comunității din care fac parte acestea. Motivația pentru școală a cunoscut în România un declin dramatic: doar 2% dintre copiii români sunt puternic motivați de ce se întâmplă la școală. Dincolo de aceste două procente începe indiferența. Vizăm adaptarea unor programe de educație la nevoile elevilor, încă din învățământul secundar inferior (clasele V – X) cu rolul de a prezenta copiilor opțiunile de carieră din comunitatea lor și nu numai. Acestea pot fi, inclusiv, programe de dezvoltare de competențe antreprenoriale și financiare. Aceste instrumente au făcut parte dintr-o soluție eficientă testată în Portugalia, care a avut cea mai spectaculoasă scădere a procentului de eșec școlar și părăsire timpurie a școlii din Europa, de 24,6% în 10 ani.

Acordarea unor atribuții sporite la nivelul fiecărei școli îi va permite acesteia, prin cadrele sale didactice, să adapteze metodele de învățare, nu doar curriculumul, la nevoile copilului. De aceea, este important ca școlile să-și poată adapta cât mai bine procedurile/metodologiile astfel încât să ofere cea mai bună experiență de învățare pentru copii, atât prin prisma eficacității metodei (dacă elevul a învățat sau nu) cât și prin prisma satisfacției copilului în procesul de învățare.

Estimare a impactului bugetar: măsura se face cu încadrarea în cheltuielile actuale cu educația.
Sursa de finanțare: nu este cazul.
Instituția responsabilă – Ministere, agenții, autorități: Ministerul Educației Naționale