Restart. Reformăm România.

Antreprenoriat fără birocrație

Reducem birocrația impusă de stat pentru a întreprinderile românești.

Statul descurajează antreprenorii români printr-o birocrație excesivă. De la înființarea unei firme până la desfășurarea activității în sine, legislația românească este extrem de stufoasă și are cerințe de multe ori aberante.

Astfel, într-un clasament al Băncii Mondiale, România este pe locul 55 în lume în ceea ce privește ușurința de a face business, după țări precum Maroc, Kazahstan, Cipru sau Polonia. Suntem pe locul 91, în ceea ce privește greutatea de a deschide o întreprindere, după țări precum India, Togo sau Coasta de Fildeș. Și mai rău stăm la capitolele obținerea de permise de construire (locul 147) sau deschiderea unei linii de electricitate (locul 157) unde chiar ne batem pentru coada clasamentului.

Sunt multe întreprinderi care ajung să aștepte până la 9-12 luni pentru a putea deschide o afacere. Asta după multe drumuri la stat și birocrație. Mai trist, foarte mulți dintre cei care pornesc în aventura de a face afaceri se lasă păgubași și astfel România pierde potențial economic și locuri de muncă.

Descurajarea producției face ca România să exporte materie primă și să importe produse finite. De aceea este mai mult decât necesar acest proces de debirocratizare. Birocrație, care îi afectează predominant pe micii și mijlocii întreprinzători care îi pot face față mai greu. Legile de multe ori nu fac diferența între micii și marii producători și îi supun pe toți aceleiași birocrați. Asta omoară din fașă idei valoroase de afaceri care ar putea apărea în România.

USR a făcut demersuri în acest sens și a inițiat mai multe proiecte de legi care să vină în sprijinul întreprinzătorilor români. De curând, a trecut de Camera Deputaților un proiect de lege al USR care vine să taie din hârtiile inutile cerute la înființarea unei firme, precum și limitări precum cea de a fi acționar unic într-o singură societate comercială.

USR rămâne consecvent pe misiunea sa de susținere a IMM-urilor, care sunt coloana vertebrala a economiei românești și a angajaților din mediul privat care duc în spate povara crizei prin care trecem.

  • Eliminarea acordului vecinilor la înființarea unei firme într-un sediu în care nu se desfășoară activitate.
  • Eliminarea interdicției de a avea mai mult de un singur SRL cu asociat unic.
  • Eliminarea hârtiilor redundante necesare pentru înregistrarea firmelor sau pentru activitatea lor.
  • Eliminarea hârtiilor anuale de confirmare a beneficiarilor reali când nu intervine nicio schimbare, sau când asociații sunt exclusiv persoane fizice.
  • Digitalizarea completă a procesului de înființare a firmelor.
  • Reînființarea comisiei de tăiat hârtii.

Eliminând povara birocratică, economia României se poate dezvolta sănătos, având la bază o mulțime de întreprinderi mici și mijlocii. În Germania, acel strat de întreprinderi se numește Mittelstand, și acela face forța economiei germane.

Înlesnind antreprenoriatul vom avea o prosperitate reală, nu creată prin inflație monetară și vom crea locuri de muncă bine plătite în România.

În perspectiva relansării economiei post-coronavirus, debirocratizarea începerii unei afaceri și a interacțiunii mediului de business cu statul este cheie pentru a putea încuraja dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii, competiția crescută pe piață și inovarea.

Estimare a impactului bugetar: impactul bugetar este pozitiv deoarece încurajează antreprenoriatul. Chiar dacă firmele dau faliment, ele tot vor plăti mai multe impozite decât dacă nu s-ar fi înființat deloc.

Sursa de finanțare: nu este cazul, măsura are impact pozitiv.

Instituția responsabilă – Ministere, agenții, autorități: Ministerul Justiției

Sari la conținut