Senatoarea USR PLUS Silvia Dinică reprezintă România și alte 46 de țări la UIP

Senatoarea USR PLUS Silvia Dinică reprezintă România și alte 46 de țări la UIP

Senatoarea USR PLUS, Silvia Dinică, va reprezenta Romania în cadrul Grupului de Știință și Tehnologie al Adunării Interparlamentare, organizaţia internaţională a parlamentelor naţionale. În urma unui vot de încredere acordat de membrii Grupului 12 Plus, Silvia Dinică s-a clasat detașat pe prima poziție în preferințele membrilor acestuia, întrunind 20% dintre voturile exprimate. Senatoarea din România Citește mai multe…

Silvia Dinică: „Scopul nostru este ca legea consumatorului vulnerabil să fie una bună, prin care să ajungem la cei care au cea mai mare nevoie”

Silvia Dinică: „Scopul nostru este ca legea consumatorului vulnerabil să fie una bună, prin care să ajungem la cei care au cea mai mare nevoie”

Comisia economică, industrii și servicii și Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat au dezbătut proiectul de lege pentru ajutorarea consumatorului vulnerabil. Senatoarea USR PLUS Silvia Dinică, președinta Comisiei economice, industrii și servicii, a reiterat că definirea „consumatorului vulnerabil” este esențială pentru asigurarea accesului la un trai civilizat pentru sute de mii Citește mai multe…

Silvia Dinică: Avem nevoie de miniștri precum Claudiu Năsui care să scoată la suprafață corupția și mizeria

Silvia Dinică: Avem nevoie de miniștri precum Claudiu Năsui care să scoată la suprafață corupția și mizeria

Senatoarea Silvia Dinică a susținut un discurs în timpul moțiunii simple împotriva Ministrului Economiei Claudiu Năsui. A subliniat că în cele trei luni de zile a reformat și transparentizat activitatea ministerului, afirmând că „Transparența înseamnă să scoți la suprafață toată mizeria și corupția acumulate prin clientelismele politice. De asta avem nevoie. De instituții care să Citește mai multe…

Senatorii USR PLUS, întâlnire cu reprezentanții Uniunii Naționale a Patronatelor din România

Senatorii USR PLUS, întâlnire cu reprezentanții Uniunii Naționale a Patronatelor din România

Grupul USR PLUS din Senat s-a întâlnit, la Parlament, cu reprezentanții Uniunii Naționale a Patronatelor din România. Din partea grupului senatorial USR PLUS au participat: Radu Mihail – liderul grupului USR PLUS din Senat; Silvia Dinică – președintă a Comisiei economice, industrii şi servicii; Claudiu Mureșan –  președinte al Comisiei de buget, finanțe, activitate bancară Citește mai multe…

Propunerile USR PLUS privind planul-cadru pentru învățământul preuniversitar

Propunerile USR PLUS privind planul-cadru pentru învățământul preuniversitar

Parlamentarii USR PLUS din comisiile pentru învățământ au fost coorganizatori ai unei dezbateri publice, care a avut loc pe 27 ianuarie, cu privire la planurile-cadru pentru învățământul liceal teoretic, vocațional, tehnologic, profesional și profesional-dual. Acestea ar urma să definească, începând cu anul școlar 2021-2022, modul în care se finalizează învățământul obligatoriu și primele etape de Citește mai multe…

USR: Câte persoane au fost angajate în DSP-uri și pe ce posturi, domnule Tătaru?

USR: Câte persoane au fost angajate în DSP-uri și pe ce posturi, domnule Tătaru?

Senatorul USR Adrian Wiener l-a întrebat pe Ministrul Sănătății, dl. Nelu Tătaru, câte persoane au fost angajate în Direcțiile de Sănătate Publică județene și pe ce posturi, având în vedere că situația epidemiologică din țară pare să fi scăpat de sub control. Adrian Wiener, care este și medic implicat direct în lupta contra pandemiei cu Citește mai multe…

ANCOM, următoarea țintă a PSD de îngenunchere a unei instituții autonome de reglementare

ANCOM, următoarea țintă a PSD de îngenunchere a unei instituții autonome de reglementare

Silvia Dinică, senator USR, atrage atenția asupra unui proiect de lege, prin care se încearcă politizarea și subordonarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). Inițiat de către deputatul PSD, Florin Iordache, retras pe 20.08.2020, proiectul a fost redepus în aceeași zi de alți 6 parlamentari, în frunte cu Alfred Simonis, liderul grupului Citește mai multe…

Silvia Dinică: Accesul la educație ar putea rămâne preferențial și după achiziționarea celor 250.000 de tablete

Silvia Dinică: Accesul la educație ar putea rămâne preferențial și după achiziționarea celor 250.000 de tablete

Senatoarea USR, Silvia Dinică, atrage atenția Ministerului Educației că mulți profesori și elevi pot rămâne în continuare în afara procesului educațional, după publicarea Ordinului de Ministru privind aprobarea necesarului de dispozitive electronice cu conexiune la internet, precum și a criteriilor de repartizare a acestor dispozitive prin Programul Național “Școala de acasă”. “În vreme ce citeam Citește mai multe…

Silvia Dinică: Traficul de persoane – o problemă care trebuie să ne preocupe în fiecare zi

Silvia Dinică: Traficul de persoane – o problemă care trebuie să ne preocupe în fiecare zi

De Ziua Mondială împotriva Traficului de Persoane, senatoarea Silvia Dinică trage un semnal de alarmă asupra problemei care zace nerezolvată de ani de zile și a cărei victime sunt tot mai multe de la an la an – traficul de persoane. “Ne amintim, din păcate, doar o dată pe an de problema traficului de persoane Citește mai multe…

Proiectul USR pentru ajutorarea copiilor din familii defavorizate, adoptat în Senat

Proiectul USR pentru ajutorarea copiilor din familii defavorizate, adoptat în Senat

Proiectul senatoarei USR Silvia Dinică pentru acordarea de alimente, îmbrăcăminte și produse de igienă copiilor și tinerilor proveniți din familii defavorizate, celor lipsiți, temporar sau permanent, de ocrotirea părinților, în situațiile generate de calamități naturale, epidemii, pandemii, incendii sau accidente, a fost adoptat cu 102 voturi ”pentru” în Senat. “Această pandemie a lovit comunitățile sărace, iar zeci de Citește mai multe…