Imagine stire

02.05.2025

Subiecte: Justiţie

USR propune reformarea reală a evaluării magistraților: „Nimeni nu e mai presus de lege”

Uniunea Salvați România (USR) a depus un proiect de lege pentru creșterea transparenței și a rigurozității în procesul de evaluare a magistraților având ca obiectiv creșterea încrederii cetățenilor în actul de justiție. Proiectul vizează inclusiv introducerea evaluării magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție, aceștia fiind în prezent exceptați de la astfel de proceduri.

„Într-un stat de drept nu există categorii profesionale care să fie intangibile. Propunerea noastră introduce un sistem de evaluare real, obiectiv și cu implicații concrete în cariera magistraților, inclusiv a celor de la Înalta Curte. Este inadmisibil ca unii judecători să fie exceptați de la orice formă de evaluare profesională, mai ales în contextul în care avem numeroase decizii controversate, care au erodat încrederea cetățenilor în justiție”, a declarat deputata USR Oana Murariu, inițiatoarea proiectului.

Printre modificările propuse se numără:

  • Reintroducerea evaluării pentru toți judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție;
  • Consultarea barourilor locale în procesul de evaluare, pentru un feedback mai realist asupra activității magistraților;
  • Reevaluarea la un an pentru magistrații care obțin calificativul „Satisfăcător”;
  • Introducerea în dosarul de evaluare a datelor privind contestațiile admise pentru tergiversarea sau durata excesivă a proceselor.

„Vrem ca evaluările magistraților să reflecte realitatea din instanțe, nu să fie ceva pur de formă și superficial. Când sistemul eșuează în fața oamenilor, trebuie să avem mecanisme prin care să intervenim”, a adăugat Oana Murariu.

Inițiativa vizează modificarea și completarea Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, parte din pachetul privind legile justiției.

USR își reafirmă angajamentul pentru o justiție dreaptă, eficientă și responsabilă în slujba cetățenilor.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România