
USR cere Parlamentului României să adopte o rezoluție prin care regimul lui Putin este declarat „regim terorist”
USR cere Parlamentului adoptarea unei
rezoluții prin care se recunoaște caracterul terorist al regimului lui Vladimir
Putin. Inițiativa survine în a 250-a zi de la invadarea ilegală și
nejustificată Ucrainei de către trupe ale Armatei Ruse, după retragerea
Moscovei din cadrul acordului privind livrarea de cereale ucrainene către cele
mai sărace țări din Africa și după ce generalii lui Putin s-au angajat într-un
furibund atac cu rachete împotriva infrastructurii critice a Ucrainei și a
civililor care locuiesc la sute de kilometri depărtate de linia frontului.
Argumentând demersul parlamentarilor USR, Radu
Mihail, liderul grupului USR din Senat, a arătat că felul în care generalii
subordonați lui Putin au acționat, ordonând și comițând crime de război,
ucigând nediscriminat bătrâni, femei și
copii, bombardând structuri civile, instalații de apă și de producere a energiei
electrice, afectând viețile a milioane de persoane nevinovate, nu poate fi
catalogat decât într-un singur fel: terorism.
„De 250 de zile, asistăm la o agresiune
nemiloasă a regimului Putin împotriva a milioane de civili ucraineni care nu au
nicio vină și care trebuie să fie protejați de comunitatea internațională. A
venit momentul ca Parlamentul României să aibă o poziție foarte clară, să
exprime cât de puternic susține România poporul ucrainean, cât de puternic
susține România respectarea dreptului internațional. Sperăm să convingem cât de
repede o majoritate a parlamentarilor pentru adoptarea acestei rezoluții în
Parlament, în cele două camere”, a declarat Radu
Mihail.
La 28 februarie 2022, Parlamentul României a
adoptat Declarația nr. 1/2022 cu privire la situația din Ucraina prin care a
condamnat cu fermitate agresiunea armată masivă a Federației Ruse asupra
Ucrainei, în contextul acțiunilor regimului rus din ultimele luni de escaladare
a conflictului, reafirmând sprijinul fără echivoc față de independența,
suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, conform frontierelor sale
recunoscute internațional.
Tag-uri: Radu Mihail USR, razboi ucraina, agresiune Rusia