
28.10.2025
Subiecte: Proiecte USR
Senatul respinge inițiativa legislativă USR pentru flexibilizarea regimului fiscal al beneficiilor acordate angajaților
Senatul a respins propunerea legislativă a deputatului USR Alin Stoica, ce viza modernizarea și flexibilizarea regimului fiscal aplicabil beneficiilor oferite de angajatori, o oportunitate ratată de a sprijini munca onestă, fidelizarea angajaților și competitivitatea mediului privat din România.
Inițiativa adapta legislația fiscală la realitățile economice actuale, în care pachetul de beneficii extrasalariale a devenit un instrument esențial pentru retenția personalului și creșterea productivității.
În loc să susțină aceste măsuri, unii senatorii au ales să blocheze o reformă echilibrată și sustenabilă, care nu ar fi generat pierderi bugetare semnificative, dar ar fi adus un plus de flexibilitate și atractivitate pe piața muncii.
Inițiativa legislativă propunea:
- Eliminarea plafonului anual de 400 de euro pentru deductibilitatea contribuțiilor la pensiile facultative și a abonamentelor medicale private, menținând însă limita generală de 33% din salariul de bază, pentru a încuraja economisirea pe termen lung și accesul la servicii medicale de calitate.
- Scoaterea din plafonul de 33% a cheltuielilor suportate de angajator pentru plasarea copiilor angajaților în creșe sau grădinițe, până la 1.500 de lei lunar pentru fiecare copil, cu o limitare rezonabilă la 5% din cheltuielile de personal, pentru a susține echilibrul între viața profesională și cea de familie.
- Introducerea unei noi categorii de beneficii, prin exceptarea de la impozit pe venit și contribuții sociale a avantajelor în natură constând în produse și servicii comercializate de angajator, în limita a 500 de lei lunar, pentru stimularea consumului local și a relației directe dintre companii și angajații lor.
„Prin respingerea acestui proiect, Senatul transmite un semnal negativ către mediul privat și către milioanele de salariați care ar fi putut beneficia direct de aceste măsuri. Într-un context economic incert, în care tot mai multe companii se confruntă cu lipsa forței de muncă și presiuni salariale, statul ar fi trebuit să ofere instrumente de flexibilitate, nu bariere suplimentare. Voi continua să susțin, în toate etapele parlamentare, politici fiscale predictibile și prietenoase cu mediul de afaceri, care să recompenseze angajatorii responsabili și să aducă beneficii reale angajaților”, spune Alin Stoica.
Senatul este prima cameră sesizată. Propunerea legislativă merge acum la Camera Deputaților, pentru dezbateri și vot final.

