Imagine stire

26.01.2023

Subiecte: Energie, Guvern

Radu Miruță: Coaliția PSD-PNL să organizeze, rapid, concursuri pe bune pentru directorii CE Oltenia

Deputatul USR Radu
Miruță solicită PSD și PNL să organizeze, rapid și pe bune, concursuri pentru
funcțiile de conducere ale Complexului Energetic Oltenia, astfel încât la șefia
acestuia să ajungă adevărați specialiști, nu să rămână în continuare politruci
nepricepuți care să sugrume întreg complexul energetic.

S-au prefăcut că
vorbesc astăzi în ședința de Guvern despre tragedia de la Jilț. Virgil Popescu
(PNL) și Marius Budăi (PSD) știau problemele de la CE Oltenia, dar le-au încuviințat
fiindcă erau generate de colegii și firmele de partid. După ce PSD și PNL au
sugrumat prin oameni politici nepricepuți întreg complexul energetic, acum se
prefac mirați despre o situație binecunoscută. Lucrurile se știau, dar mafia
politică din CEO nu a luat nicio masură fiindcă cei împotriva cărora ar fi
trebuit luate măsuri sunt fix colegii de partid, cei care întrețin prin puterea
funcției lor mizeria din CEO. Cei de la PSD și PNL ar fi trebuit să își facă
autodenunț
”, declară Radu Miruță, deputat USR de Gorj și membru în Comisia pentru
industrii și servicii a Camerei Deputaților.

USR cere Coaliției
PSD-PNL organizarea cât mai rapidă de concursuri pe bune pentru conducerea
complexului energetic, precum și îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru
angajații CE Oltenia.

De asemenea, solicităm
deblocarea beneficiilor prevăzute de Legea 197/2021, lege care a recunoscut salariaților
din domeniu condițiile speciale de lucru. În anul 2020, doar în zona minieră,
fără termo, s-au înregistrat 103.064 de zile de incapacitate de muncă în rândul
angajaților CE Oltenia, din cauza unor boli ce au legătură cu profesia.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România