
05.08.2025
Subiecte: Economie, Miniștri USR
Primele decizii luate de ministrul Radu Miruță după incidentul de la Uzina Mecanică Cugir
Radu Miruță, ministrul Economiei, a dispus măsuri imediate până când anchetele criminalistică și judiciară vor face lumină asupra cauzei exploziei de la Uzina Mecanică Cugir.
„Dacă mai este cumva vreun director (sper că nu) care crede că o fabrică de cartușe sau arme de foc se conduce ca o mașină de înghețată, îi sugerez să profite de fereastra de oportunitate în care să se ceară singur afară. Știu că sunt întrebări despre cum s-a declanșat explozia. Și eu aștept răspunsuri. Ancheta penală este în desfășurare, iar instituțiile din afara ministerului mi-au comunicat că este o chestiune de zile până vom avea concluzii. Între timp, după ce am analizat cum funcționează lucrurile, am luat două măsuri imediate, vor urma și altele, în funcție de cauzele identificate”, a declarat ministrul USR al Economiei.
Radu Miruță a emis un ordin de ministru prin care reintroduce obligația ca orice persoană care intră într-una dintre fabricile de armament sau în depozitele de muniție din România să fie autorizată la nivelul ministerului, în urma unei verificări a serviciului de informații clasificate. Această obligație a existat, dar a fost eliminată în ianuarie 2025.
De asemenea, ministrul Economiei a cerut actualizarea de urgență a tuturor planurilor privind securitatea obiectivelor (pază umană și electronică), spațiile de depozitare, zonele de producție, inclusiv data ultimului control și măsurile dispuse.
Reamintim că, imediat după producerea incidentului de la Uzina Mecanică Cugir, ministrul Radu Miruță a mers la fața locului, preocupat atât de siguranța angajaților, cât și de protejarea capacităților industriale strategice ale României.
Tag-uri: USR Guvern, radu miruta, ministerul economiei, cugir, fabrica armament