
23.10.2025
Subiecte: Parlament
Ministrul Radu Miruță: Comisia Europeană este de acord cu inițiativa depusă de USR să nu renunțăm la cărbune înainte de a pune ceva în loc
Radu Miruță, ministrul Economiei, arată că este esențială adoptarea legii USR privind responsabilitatea în Energie, în condițiile în care Comisia Europeană a acceptat propunerea ca România să nu renunțe la cărbune fără a pune înainte ceva în loc.
„Comisia Europeană spune că nu se poate renunța momentan la CE Oltenia, fiindcă nu e altceva de pus în schimb. Este ceea ce am susținut constant prin proiectul de lege depus în Parlament - legea responsabilității în Energie, singura acțiune existentă în Parlamentul României după decizia grăbită de închidere. Este un principiu pentru care m-am luptat cu acțiuni concrete, în timp ce unii dintre cei care au tot votat în Parlament pentru închiderea cărbunelui acum se prefac grijulii”, declară ministrul Radu Miruță.
USR a depus în noiembrie 2022, la inițiativa deputaților Radu Miruță și Cristina Prună, proiectul legii responsabilității în energie, care interzice scoaterea din sistemul energetic românesc a unei capacități de producție pe huilă sau lignit înainte să fie înlocuită cu o altă sursă, care să poată produce cel puțin aceeași cantitate de energie electrică.
Proiectul a fost respins de Senat în februarie 2023 și este, de atunci, blocat în Camera Deputaților. Este momentul ca inițiativa USR să fie scoasă de la sertar și să fie adoptată rapid.
„Important este că, într-un final, rațiunea a învins și că Guvernul actual susține continuarea momentană. Și nu pentru că nu vrem energie verde, ci doar pentru că momentan nu este suficientă”, adaugă Radu Miruță.