Imagine stire

09.01.2025

Subiecte: Generale

Europarlamentarul Dan Barna a discutat cu comisarul european Stéphane Séjourné despre industria high-tech din România

Dan Barna, europarlamentar USR, a discutat, astăzi, cu comisarul european pentru Industrie, Stéphane Séjourné. Aflat în vizită în România, oficialul european a vizitat fabrica românească „Prime Batteries Technology”, care furnizează baterii litiu-ion de ultimă generație și sisteme personalizate de stocare a energiei, și INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”.

A fost o bucurie să îi fiu alături comisarului european pentru Industrie, Stéphane Séjourné, în prima sa vizită oficială în România și la discuțiile cu reprezentanți de vârf din industria high-tech. România are potențialul de a juca un rol determinant în viitoarea politică industrială a Europei și de a contribui semnificativ la creșterea competitivității Uniunii”, declară europarlamentarul USR Dan Barna.

Vizita în România marchează cea de-a patra etapă a turneului întreprins de Stéphane Séjourné, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene și responsabil pentru prosperitate și strategie industrială, reprezentant al Renaissance, partid membru RENEW, din care face parte și USR la nivel european. Turneul vizează cele mai strategice sectoare industriale și lanțuri de aprovizionare din Europa și vine înainte de prezentarea oficială a Pactului Comisiei Europene pentru o industrie curată.

Oficialul european a subliniat, cu ocazia întrevederilor de astăzi, că România este una dintre cele mai industrializate țări din Europa și că va juca un rol cheie în dezvoltarea europeană industrială și în ceea ce privește materiile prime, și deschiderea de noi mine.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România