Imagine stire

09.10.2023

Subiecte: Politică externă

Deputatul USR Nicu Fălcoi, reales vicepreședinte al Adunării Parlamentare NATO

Deputatul USR Nicu Fălcoi a fost ales, pentru al doilea an consecutiv, în funcția de vicepreședinte al Adunării Parlamentare NATO.

Această funcție reprezintă o responsabilitate foarte mare și o recunoaștere a muncii și eforturilor depuse, într-un context global extrem de dificil, care a pus la încercare și a dovedit forța solidarității Alianței Nord-Atlantice. Reconfirmarea mea ca vicepreședinte al AP NATO crește, totodată, și rolul României în plan internațional. Mă bucură mult și faptul că USR își consolidează, inclusiv prin realegerea mea în această funcție, poziția de partid cu reprezentare la cel mai înalt nivel în structurile europene și euro-atlantice. Credibilitatea noastră sporită și capacitatea noastră de reprezentare în plan european și internațional confirmă faptul că suntem un partid matur, solid și unicul garant autentic, la nivel național, al valorilor și principiilor liberale”, declară deputatul USR Nicu Fălcoi.

Adunarea Parlamentară NATO numără 274 de delegați din 31 de state membre ale Alianței, la care se adaugă delegațiile asociate din state partenere.

Organizația interparlamentară are un rol important în discutarea și analizarea problemelor de apărare şi securitate, un mecanism pentru a schimba opinii și a înţelege punctele de vedere ale tuturor părților interesate. La reuniunile Adunării Parlamentare NATO sunt prezenţi oficiali NATO care prezintă argumentele si mecanismele acțiunilor Alianţei. Prin activităţile sale, Adunarea Parlamentară NATO contribuie la asigurarea transparenţei politicilor NATO prin dezbateri și rapoarte și, implicit, la înţelegerea de către opinia publică a politicilor Alianţei.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România