Imagine stire

17.11.2023

Subiecte: Generale

Brian Cristian dă în judecată Primăria Chiajna, după ce nu a primit informațiile publice solicitate pe legea 544

Deputatul USR Brian Cristian anunță că va da în judecată Primăria Chiajna, după ce a trimis 2 solicitări de informații publice pe legea 544 și o reclamație administrativă la care instituția a refuzat să răspundă.

Mai grav, după 9 luni fără niciun răspuns, Primăria Chiajna a dat un răspuns revoltător, în care nu doar că nu a trimis informațiile solicitate, dar i-a cerut deputatul USR explicații suplimentare, întrebându-l de ce are nevoie de informații despre o localitate aflată la sute de kilometri de circumscripția sa.

„Care este necesitatea sau utilitatea furnizării acestor date către dumneavoastră, în calitatea pe care o aveți – deputat de Maramureș (...) ținând cont de faptul că adresa dumneavoastră se află la peste 600 km depărtare de comuna noastră? Care este substratul obținerii acestor informații? La ce anume vă sunt necesare? Există vreo sesizare la Camera Deputaților? La ce comisie?” – așa a înțeles Primăria Chiajna să răspundă unei solicitări oficiale pe Legea 544.

Deputatul USR a încercat să afle niște lucruri simple și clare despre performanța stadionului din Chiajna: numărul de spectatori, veniturile generate, cheltuielile, numărul de angajați, tarifele de închiriere, contractele în derulare etc.

„Eu nu mă las și voi solicita obținerea acestor informații în instanță. E trist că în anul 2023 cetățenii încă trebuie să dea în judecată instituțiile pentru a obține informații de interes public”, a declarat Brian Cristian.

Răspunsul evaziv al primăriei Chiajna ridică semne de întrebare în privința situației stadionului din comună, cu atât mai mult cu cât primarul este trimis în judecată de DNA pentru corupție, fiind acuzat de finanţarea ilegală a clubului de fotbal Concordia Chiajna, prin care ar fi provocat primăriei un prejudiciu estimat la aproape 45 de milioane de lei.

Deputatul USR Brian Cristian investighează eficiența și rentabilitatea stadioanelor din România și a cerut informații pe această temă de la 50 de instituții din toată țara.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România