Imagine stire

09.10.2019

Subiecte: Generale

Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale, își lansează proiectul de Președinte la Sibiu

Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale, își va lansa proiectul de Președinte pe 11 octombrie la Sibiu. 

"Lansez programul în baza căruia voi cere votul românilor pentru funcția de președinte al României. Plec de la premisa că statul trebuie reclădit după nevoile oamenilor. Trebuie condus de un Președinte care contează, un președinte care știe, vrea și poate să rezolve probleme majore, astfel încât țara să fie guvernată în interesul cetățenilor. Voi fi acel președinte. Voi avea un cuvânt de spus în respectarea angajamentelor pentru reforma și finanțarea educației, sănătății, infrastructurii critice, a politicilor sociale, a apărării și siguranței pentru toți românii - din țară și din diaspora.", transmite Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la Președinția României.

La lansarea proiectului va fi prezent și Dacian Cioloș, propunerea Alianței USR PLUS pentru funcția de prim-ministru.

“Vineri la Sibiu vom lansa proiectul care îl va duce pe Dan Barna la Cotroceni. Alianța USR PLUS este alternativa de care România are nevoie. Tandemul propus de USR PLUS vine cu soluții concrete pentru România, cu un program de Președinte și un program de guvernare complet și consistent pentru o Românie a viitorului dar și a prezentului.”, transmite Dacian Cioloș, președintele PLUS și propunerea Alianței USR PLUS pentru funcția de prim-ministru al României.

Proiectul va fi prezentat într-o conferință de presă de la ora 16:00, la hotel Ibis din Sibiu, sala Faust, iar apoi Dan Barna și Dacian Cioloș vor participa la un miting de la ora 18:00 în Piața Mică. La miting vor fi prezenți și eurodeputații USR PLUS Nicolae Ștefănuță și Dragoș Pîslaru, alături de membrii și simpatizanții USR PLUS.

În perioada 11 octombrie - 7 noiembrie, Dan Barna va merge prin țară pentru a-și face cunoscut proiectul său în calitate de Președinte.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România