Imagine stire

30.10.2019

Subiecte: Justiţie

Dan Barna a semnat pentru recuperarea rapidă a prejudiciilor din dosarele penale

Dan Barna, președintele USR și candidatul USR PLUS la prezidențiale, a semnat petiția Declic pe tema recuperării rapide a prejudiciilor din dosarele penale, petiție adresată tuturor candidaților la alegerile prezidențiale.

Lupta anticorupție nu e completă dacă infractorii rămân cu banii. Și asta a fost întotdeauna o problemă pe care românii cinstiți au semnalat-o. Acesta e motivul pentru care am decis să semnez petiția Declic #Recuperatiprejudiciul. Am făcut-o atât în calitate de cetățean, cât și de candidat pentru funcția de președinte al României, pentru că justiția și echitatea socială reprezintă două dintre valorile de la care nu voi abdica niciodată”, a declarat Dan Barna, candidatul USR PLUS la prezidențiale.

Încă de la înființare, USR a luptat pentru o Justiție
independentă și eficientă și pentru ca persoanele condamnate definitiv să nu
mai ocupe funcții publice. Pentru ca actul de justiție să fie îndeplinit până
la capăt este nevoie însă și ca prejudiciile să fie recuperate, iar banii să se
întoarcă la buget.

Trăim într-o țară în care costul anual al corupției este de 5 ori mai mare decât bugetul pe sănătate și de 10 ori mai mare decât cel al educației. Dacă statul nu va face eforturi să recupereze banii furați de la condamnații penal pentru corupție, bugetul de stat și, implicit, toți românii vom avea de suferit”, a mai declarat Dan Barna.

În calitate de președinte, acesta va susține ferm, prin
dialog cu toate instituțiile statului cu rol în reglementare și recuperarea
efectivă a prejudiciilor – Parlament, Guvern, autorități judiciare, fiscale și
de administrare a bunurilor indisponibilizate – nevoia de a avea un sistem
național integrat de monitorizare a recuperării prejudiciilor impuse prin
hotărâri judecătorești definitive.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România