Imagine stire

17.01.2023

Subiecte: Economie, Guvern

Cristina Prună: România cheltuie 37% din veniturile din taxe și impozite pe salariile angajaților la stat, cu mult peste media europeană

România cheltuie 37%
din veniturile din taxe și impozite pe salariile angajaților la stat, în timp
ce media europeană este de 23%, arată Cristina Prună, deputat USR și
vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților.
Mai mult, sunt toate șansele ca situația să se înrăutățească dacă ne uităm la
faptul că, în timpul guvernării PSD-PNL, numărul angajaților la stat a stabilit
un nou record, depășind 1,28 milioane de salariați la stat. Iar lista
sinecurilor se lungește de la zi la zi.

Vor spune unii că
la noi problema e că statul nu colectează suficient sau că taxele în România
sunt prea mici. Ceea ce este complet greșit pentru că tocmai guvernul a crescut
o nouă serie de taxe de la 1 ianuarie. În plus, avem cele mai mari taxe pe
salariile mici din UE. Sunt foarte mulți oameni de bună credință care muncesc
mult și au rezultate într-un job la stat. Din păcate, pentru fiecare astfel de
român, de multe ori mai e unul pe lângă el angajat politic, protejat și care
doar încasează salariul. Dacă am avea un stat mai suplu, am avea bani și pentru
reducerea taxelor pe salarii și pentru o creștere predictibilă a pensiilor. Și
nu am mai vedea nici creșteri aberante de taxe sau taxe noi de tipul «taxa pe
soare»
”, declară Cristina Prună.

Reducerea taxelor, impozitelor și contribuțiilor asupra muncii este una
dintre măsurile solicitate cu insistență de USR, alături de scăderea cheltuielilor
publice și sprijinirea antreprenorilor.

În decembrie 2022, când coaliția PSD-PNL adopta bugetul pentru 2023, USR a
propus un buget alternativ, care ar fi lăsat fiecărui român 600 de lei în plus,
pe lună, în buzunar, prin eliminarea pensiilor speciale și a sinecurilor,
înghețarea cheltuielilor cu angajații la stat și eliminarea schemelor de
subvenție corupte. Coaliția sărăciei a refuzat, însă, preferând rețeta care avantajează
statul și rețelele de partid: inflație, taxe și impozite mai mari pentru cei
care muncesc cinstit în România.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România

Cristina Prună: România cheltuie 37% din veniturile din taxe și impozite pe salariile angajaților la stat, cu mult peste media europeană - Uniunea Salvați România