Imagine stire

28.01.2022

Subiecte: Primari

Consultații stomatologice gratuite pentru copiii din grădinițele Sectorului 1

Primarul USR Clotilde Armand anunță că Primăria Sectorului 1, prin Complexul Multifuncțional Caraiman, și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” – Facultatea de Medicină Dentară vor desfășura, timp de un an, campania „Un zâmbet sănătos pentru copiii din grădinițele Sectorului 1”.

În cadrul acestei campanii, care va începe la 31 ianuarie 2022, aproximativ 2.000 de copii din cele 19 grădinițe de pe raza Sectorului 1 vor beneficia de consultații stomatologice gratuite.

Medicii stomatologi vor ajunge în fiecare grădiniță de stat, unde vor evalua starea de sănătate a copiilor și vor identifica nevoile de tratament stomatologic. Preșcolarii vor afla lucruri noi despre igiena dentară, despre alimentele care strică dinții, despre nevoia controalelor periodice realizate de medicul stomatolog, despre periajul corect al dinților și despre beneficiile detartrajului.

În cadrul campaniei, va avea loc și un concurs de desene cu tematică, iar cele mai bune lucrări vor fi premiate.

Campania de promovare a sănătății orale „Un zâmbet sănătos pentru copiii din grădinițele Sectorului 1” face parte dintre proiectele de informare, educare, comunicare și conștientizare organizate de Primăria Sectorului 1, prin Complexul Multifuncțional Caraiman, pentru promovarea unui stil de viață sănătos.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România