Imagine stire

19.03.2021

Subiecte: Proiecte

Consilierii Generali USR PLUS au depus un proiect de hotărâre de dizolvare și lichidare a 16 companii municipale

Consiliera generală Ana Ciceală a depus, în numele grupului politic Alianța USR PLUS din Consiliul General al Municipiului București, un proiect de hotărâre care are ca scop demararea procedurilor de dizolvare și lichidare a 16 dintre companiile municipale înființate nelegal de către fostul primar Gabriela Firea și PSD.

Companiile municipale au funcționat ca o primărie paralelă
și trebuie desființate cât mai repede pentru că sunt o gaură neagră pentru
bugetul Capitalei. În fiecare lună se plătesc salariile unor şefi care nu fac
nimic, chirii pentru sedii inutile, cheltuieli care nu au nicio legătură cu
interesul public.

În afară de faptul că sunt inutile și toacă bani degeaba,
aceste companii nu au mai nimic în comun. Fiecare în parte are o situație
diferită. De exemplu, unele companii dublează direcții și servicii din
Primărie, altele dublează servicii ce pot fi accesate la prețuri mai bune de pe
piața liberă, iar altele furnizează utilități. Apoi, unele dintre companii au
bunuri de folosință îndelungată în patrimoniu, altele au imobile și altele pur
și simplu au risipit banii.

Desigur, procesul desființării lor va ține cont de aceste
particularități. Evident, activele care pot fi preluate la Primărie sau
subordonate și care sunt necesare, vor fi preluate. Consilierii USR PLUS propun
așadar Consiliul General demararea procedurilor legale pentru desființarea lor
de îndată.

 „Companiile au funcționat ca niște samsari de bunuri și servicii și au angrenat un veritabil carusel al furtului. Au cumpărat scump prin încredințare directă de la tot felul de clienți politici și au vândut chiar și mai scump către Primărie și instituțiile din subordine. Am avertizat că asta urma să se întâmple, că pe lângă înființarea lor ilegală avem și o distorsionare concurențială a pieței, însă, din păcate, administrația Firea - PSD a mers mai departe. Iar pierderile sunt enorme. Banii bucureștenilor au fost deturnați, nu doar prin sutele de milioane de euro date ca împrumuturi și majorări de capital către companii, ci și prin aceste contracte extrem de nocive, a căror valoare totală este de 6,3 miliarde de lei. Demarăm, astfel, toate procedurile legale pentru ca aceste cheltuieli nejustificate din bani publici să înceteze”, declară Ana Ciceală, consilieră municipală a Alianței USR PLUS.

Sunt vizate de dizolvare și și lichidare voluntară prin
acest proiect următoarele companii municipale: Compania Municipală Dezvoltare
Durabilă București SA, Compania Municipală Consolidări SA, Compania Municipală
Parking București SA, Compania Municipală Managementul Traficului București SA,
Compania Municipală Medicală București SA, Compania Municipală Parcuri și Grădini
București SA, Compania Municipală Agrement București SA, Compania Municipală
Tehnologia Informației București SA, Compania Municipală Sport pentru toți
București SA, Compania Municipală Managementul Transportului București SA,
Compania Municipală Publicitate și Afișaj București SA, Compania Municipală Pază
și Securitate București SA, Compania Municipală Imobiliară București SA,
Compania Municipală Intreținerea Arborilor și Spațiului Verde București SA,
Compania Municipală Protecție Civilă și Voluntariat București SA, Compania
Municipală Cimitire București SA.

Proiectul de hotărâre AICI.

Alianța 2020 USR PLUS este o alianță politică între
partidele Uniunea Salvați România (USR) și Partidul Libertate, Unitate și
Solidaritate (PLUS). La alegerile locale din 2020, Alianța USR PLUS a obținut
17 locuri eligibile în CGMB, fiind a doua forță politică din Consiliu. Sloganul
ales al Alianței este „Fără hoție ajungem departe”.

www.usrplus.ro, e-mail: [email protected] , tel: 0754436604.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România

Consilierii Generali USR PLUS au depus un proiect de hotărâre de dizolvare și lichidare a 16 companii municipale - Uniunea Salvați România