Imagine stire

19.05.2021

Subiecte: Generale

Cazul șoferului de TIR român ucis într-o parcare franceză a ajuns în Parlamentul European

Europarlamentarul USR PLUS Vlad Gheorghe a interpelat Comisia Europeană, autoritățile franceze și Consulatul român cu privire la cazul șoferului român care a fost ucis cu o sabie într-o parcare din Franța.

Aleșii în Parlamentul European au atribuții și circumscripția lor este întreaga Uniune, este de datoria noastră să intervenim, să încercăm să sprijinim autoritățile locale și să contribuim la rezolvarea situațiilor care pun în pericol în orice fel cetățenii europeni. Mai ales în timp ce-și fac treaba, sunt la serviciu și asigură un trai decent familiilor lor, ca în cazul șoferilor de camioane ce traversează zilnic întreaga Europă și transportă bunurile de care ne folosim cu toții”, explică europarlamentarul USR PLUS Vlad Gheorghe.

Odată cu adoptarea Pachetului de
Mobilitate, Uniunea Europeană s-a angajat să garanteze parcări certificate și
sigure în care șoferii de camioane să-și petreacă timpul de odihnă. Astfel de
zone ar trebui să ofere un nivel minim de servicii și sisteme de securitate în
caz de urgență, dar asta nu se întâmplă decât în foarte puține cazuri, de aceea
infracțiunile violente sunt încă răspândite și ele afectează în mod
disproporționat șoferii din estul Europei, amintește europarlamentarul USR PLUS
vorbind despre moartea cetățeanului român M.S., șofer parcat în apropiere de
Calais și care a surprins involuntar un hoț.

Vlad Gheorghe solicită Comisiei să
clarifice măsurile de aplicare a prevenirii infracțiunilor în zonele de
parcare, în conformitate cu Regulamentul
885/2013
de completare a Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European și
a Consiliului privind STI în ceea ce privește furnizarea de servicii de
informații referitoare la locuri de parcare sigure și securizate pentru
camioane și vehicule comerciale. Europarlamentarul USR PLUS cere Comisiei să
facă publice demersurile pentru crearea de locuri de parcare sigure în statele
membre, inclusiv cu finanțare europeană și măsurile concrete pentru protecția
victimelor infracțiunilor comise în zonele de parcare neprotejate.

Europarlamentarul a cerut și
autorităților franceze locale informații despre timpul de intervenție al
ambulanței după apelul de urgență privind atacul asupra românului, detalii
despre această intervenție și despre stadiul anchetei, precum și despre asistența
acordată familiei victimei. Consulatul român de resort Pas-de-Calais a fost de
asemenea contactat de către eurodeputat cu privire la sprijinul acordat
familiei șoferului ucis și demersurile întreprinse pe lângă autoritățile
franceze.

Am primit mai multe mesaje de la cetățeni și inclusiv mărturiile publice din acest caz arată că nu este unul izolat, dimpotrivă, zona respectivă este recunoscută pentru un nivel ridicat de infracționalitate asupra camioanelor și șoferilor, mulți dintre ei români. Am solicitat și ministerului francez de resort o analiză privind numărul și tipul faptelor similare înregistrate în ultimii trei ani, e important să știm câte dintre acestea au fost soluționate. Încerc să aflu dacă autoritățile franceze au o strategie pentru a preveni și combate infracțiunile asupra șoferilor de camioane în zona Calais, care sunt în opinia domniilor lor cauzele și ce măsuri se impun”, declară Vlad Gheorghe.

Europarlamentarul USR PLUS a introdus
recent o serie de amendamente care să crească siguranța circulației rutiere în
toate statele membre UE, inclusiv România, fiind raportor alternativ din partea
grupului RENEW EUROPE pentru dosarul privind inspecția tehnică în Comisia de
Transport și Turism. Măsurile propuse au fost votate în plenul Parlamentului
European pe 26 aprilie, cu 654 de voturi „pentru”, 30 de voturi „împotrivă” și
9 abțineri.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România