Uniunea Salvați România se va opune prin orice mijloace intențiilor PSD-ALDE de a îngrădi dreptul cetățenilor de a demonstra pașnic în locurile publice, așa cum intenționează să o facă Partidul Social Democrat.

Intenția de a schimba actuala legislație și de a îngrădi dreptul cetățenilor de a protesta pașnic în spații publice, potrivit declarațiilor Ministrului de Interne Carmen Dan, precum și Prefectului Speranța Cliseru dar și ale senatorului Șerban Nicolae, arată tot mai clar tendințele dictatoriale ale conducerii PSD.

“Vedem tot mai des dorința PSD-ALDE de a pune pumnul în gură tuturor celor care doresc ca România să fie în continuare un stat de drept, și nu unul condus de penali. Audierile de azi din comisia de apărare din Senat s-au transformat într-o farsă. Reprezentanții guvernului au încercat să-i exonereze de răspundere pe cei care au pus la cale și au coordonat direct actele de violență din 10 august. Președintele Comisiei a uitat de principiul bunei colaborări instituționale, atât de clamat de PSD cu alte ocazii, și a îndemnat-o pe Speranța Clișeru să nu răspundă la întrebări care ar fi putut duce la clarificarea unor aspecte esențiale ale represiunii puse la cale de conducerea Jandarmeriei”, transmite senatorul USR George Dircă, prezent la dezbaterile Comisiei de Apărare de azi.

USR atrage atenția că declarația Ministrului Carmen Dan este un îndemn al lui Liviu Dragnea de folosire a violenței asupra oricăror persoane care încearcă să se opună partidului-stat.

USR vine cu propriile propuneri privind legislația care guvernează desfășurarea adunărilor publice, legislație care încurajează dreptul la liberă exprimare și respectarea statului de drept. Astfel, propune ca:

– Notificările pentru adunări publice să fie depuse și online, iar absența notificării să nu poată fi un motiv de dispersare a manifestaților.
– Posibilitatea de a fi organizate adunări simultane, acesta fiind unul dintre cele mai frecvente motive pentru care administrațiile publice, care inventează din pix alte adunări, interzic desfășurarea unor manifestații.
– Adunările să se poată desfășura în orice loc care prin natura sau destinația lui este întotdeauna accesibil publicului.
– Forțele de ordine să aibă dreptul să intervină doar în cazuri de violență ce pot fi demonstrate, prin extracția persoanelor violente, fără a împiedica desfășurarea în continuare a adunărilor publice.