Poza profil

Cătălin Emil Mîndru

Senator Vaslui

icon

Senator de Vaslui


Cătălin Mîndru este profesor vasluian, născut la Bârlad.


A absolvit Școala Normală „Alexandru Vlahuță” din Bârlad în 1995, an din care a început munca de învățător la Școala din Floreni. Treptat, a devenit cadru didactic gradul 2 și apoi gradul 1, iar din anul 2007 și până în 2020 a inițiat și coordonat proiecte școlare cu finanțare de la Comisia Europeană, prin programele Socrates, Lifelong Learning și Erasmus +.


Ulterior, a obținut și licența în Pedagogie, devenind metodist al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, implicat în activități de formare a adulților.


În perioada octombrie 2020 – octombrie 2024 a fost consilier local și viceprimar al municipiului Vaslui, obținând finanțări pentru varii proiecte destinate tinerilor. A făcut parte din grupurile de lucru pentru proiecte precum: Strategia de tineret a municipiului, înființarea Federației Tinerilor din Vaslui, amenajarea unui centru de tineret și Vaslui – Capitala tineretului din România în anul 2025.


Educația, sectorul tineret și administrația publică locală sunt domeniile de interes asupra cărora Cătălin Mîndru își va concentra activitatea ca senator. „Școala trebuie să devină motivantă și relevantă în contextul unei lumi care se schimbă rapid și care trebuie să ofere tinerilor adaptare facilă la prezent. Investițiile în infrastructura sportivă școlară și programele naționale școlare pentru sport și sănătate vor genera în toate comunitățile tineri sănătoși și competenți”, spune el.

Parlamentari

Parlamentarii USR reprezintă cu integritate și competență interesele cetățenilor, promovează reforme reale pentru modernizarea României și luptă pentru o administrație eficientă, transparentă și lipsită de corupție.

Vezi Parlamentariarrow

Primari

Primarii USR, lideri locali dedicați comunităților lor, administrează transparent resursele publice, implementează proiecte moderne și sustenabile și pun pe primul loc nevoile cetățenilor.

Vezi primariarrow

Europarlamentari

Europarlamentarii USR reprezintă România cu profesionalism și integritate în Parlamentul European, apărând interesele cetățenilor români, promovând statul de drept și susținând politici europene moderne și sustenabile.

Vezi lista europarlamentariarrow

Consilieri

Consilierii locali USR lucrează direct pentru comunitățile lor, asigurând transparență în deciziile administrației, sprijinind proiecte care îmbunătățesc viața cetățenilor și apărând interesul public în fața oricăror abuzuri sau risipiri de resurse.

Vezi lista consilieriarrow

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România