Nicolae Ştefănuţă

Nicolae Ştefănuţă

Vicepreședinte USR, Europarlamentar

În Parlamentul European, Nicolae Ștefănuță este vicepreşedinte al Delegaţiei pentru relaţiile cu Statele Unite ale Americii, membru al Comisiei pentru Mediu, Sănătate publică şi Siguranţă alimentară (ENVI), al Comisiei pentru Bugete (BUDG), membru în Comisia Specială de Luptă împotriva Cancerului (BECA) și supleant în Comisia pentru Afaceri Externe (AFET).

Protejarea mediului este prioritatea mandatului său de europarlamentar: acesta este motivul pentru care a ales să fie membru al Comisiei de Mediu. La preluarea mandatului său, președintele Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, a lansat Pactul Ecologic European, un program ambiţios care îşi propune ca, prin intervenţii legislative şi financiare, să reducă emisiile de carbon ale UE la zero până în 2050. Aceasta presupune o transformare fundamentală a însuşi modelului pe baza căruia funcţionează economiile europene, prin înlocuirea combustibililor fosili cu energie verde (hidro, eoliană, solară). Mediul este, așadar, în centrul politicilor europene în următorii ani.

Unul dintre proiectele importante la care lucrează în Parlamentul European este întărirea mecanismului european de protecție civilă, prin care a fost acordat ajutor de urgență statelor membre în timpul crizei COVID. Ca raportor din partea grupului Renew Europe, a depus amendamente pentru întărirea mecanismului cu utilaje,  dotări şi oameni şi pentru crearea de stocuri de medicamente şi echipamente care să fie disponibile în situaţii de criză, precum cea provocată de pandemie.

Tot în cadrul Comisiei ENVI, dar și în cadrul comisiei BECA, este preocupat de o acţiune comună a Uniunii Europene pentru combaterea cancerului, una dintre primele cauze de mortalitate din Europa, şi pentru combaterea rezistenţei la antibiotice.

A ales, de asemenea, să fie membru al Comisiei pentru Bugete, pentru că acolo se discută felul în care vor fi folosiți banii contribuabililor europeni. În Comisia pentru Bugete se discută cadrul financiar multianual sau altfel spus bugetul prevăzut pe 7 ani, se negociază bugetul anual al Uniunii, se negociază câți bani primesc politicile importante, cum ar fi politica de coeziune sau politica agricolă comună, bani de care pot beneficia românii.

Ca vicepreşedinte al Delegaţiei pentru relaţia cu Statele Unite ale Americii, îl preocupă menţinerea unei bune relaţii cu acest partener tradiţional şi necesar al Europei.

Tudor Benga

Tudor Benga

Membru al Biroului Național USR, Deputat de Brașov
Cristian Alin Moş

Cristian Alin Moş

Membru al Biroului Național USR
Cătălin Drulă

Cătălin Drulă

Vicepreședinte USR, Deputat de Timiș
Ana Ciceală

Ana Ciceală

Membru al Biroului Național USR