Nicolae-Daniel Popescu

Nicolae-Daniel Popescu

Deputat de Diaspora

Studii și origine

Sunt originar din Câmpulung Moldovenesc, un orășel din nordul Moldovei, aproape de unde se agața harta în cui. Am studiat in Iași, unde am absolvit Facultatea de Științe Juridice la Universitatea „Petre Andrei” și un program postuniversitar în studii europene, Politică și Integrare Europeană, la Centrul de Studii Europene al Universității „Alexandru Ioan Cuza”. În 2006 am avut primul contact cu străinătatea, ca bursier al programului “Leonardo da Vinci” în Marea Britanie.

Profesie

De profesie sunt jurist și cercetător în educație. Am fost manager în cadrul Departamentului de Cercetare al Centrului Național de Informare și Recunoaștere Academică din Marea Britanie (UK NARIC). Anterior am ocupat funcția de expert/specialist în educație, în cadrului aceluiași departament. De asemenea, sunt fondatorul RPRS (Rețeaua Profeșionistilor Români din Străinătate), prima platformă gratuită de informare a românilor din Diaspora.

Activitate profesională – UK NARIC

O componentă foarte importantă a activității mele în cercetare la UK NARIC a constat în crearea și revizuirea nivelurilor de echivalare in Marea Britanie a calificărilor din țările din Europa de Sud-Est, inclusiv din România. În 2011, în calitate de specialist în educație internațională, am introdus în sistemul britanic de recunoaștere și echivalare mai multe calificări profesionale românești, cum ar fi certificatele/diplomele de studii obținute în sistemul de formare profesională pentru adulți ori în sistemul național de învățământ preuniversitar, documente care dovedesc calificarea într-o meserie.

Acest fapt a facilitat integrarea a zeci de mii de muncitori calificați, profesioniști sau studenți români  pe piața muncii (în special în construcții, sănătate și învățământ). De asemenea, a înlesnit înscrierea românilor la studii în colegii și universități britanice, inclusiv în organizații profesionale şi/sau de reglementare cu rol de a elabora norme de practicare a anumitor profesii (asistent medical, electrician, instalator etc.).

Activitate extraprofesionala/civică – RPRS

Încă de la sosirea în UK, am observat foarte multe probleme ale comunităților românești de peste granițe: restricțiile pe piața muncii, exploatarea la locul de muncă, lipsa de informații necesare unei bune integrări socio-profesionale în țara gazdă, imaginea terfelită a României și românilor din străinătate (considerați în statele din vest drept “cetățeni de mâna a doua”) ori nerecunoașterea calificărilor profesionale. De asemenea, am observat și criticat taxele consulare mult prea mari în raport cu nivelul redus al veniturilor medii ale românilor din țară sau chiar în raport cu cei domiciliaţi/rezidenţi în state cu un nivel de trai ridicat. Experiența asta a condus la crearea platformei Rețeaua Profeșionistilor Români din Străinătate.

Ca activist civic, prin intermediul RPRS, am inițiat, co-organizat și/sau participat la campanii și seminarii gratuite de informare a românilor din UK (de exemplu,LondraGlasgowWembley), am inițiat o rubrică de promovare a modelelor sociale și profesionale de succes din comunitațile românești de peste granițe. Platforma RPRS cuprinde materiale informative, educative și de încurajare a cresterii potențialului profesional în străinătate. O înițiativă de succes a fost și înființarea primei școli complementare de weekend cu predare în limba romană din sud-vestul Angliei – Școala RoGlos.

Distincții

În 2015, am primit din partea Ambasadei României la Londra distincția «Diploma Ambasadorului» la categoria «Comunitate Românească». Premiul mi-a fost decernat pentru rolul pozitiv avut în procesul de integrare academică și profesională a românilor în societatea britanică, pentru îmbunătățirea sistemului de recunoaștere a diplomelor românești în Regatul Unit și a percepției organizațiilor și universităților britanice despre sistemul de educație românesc.

Activitate politică

Dacă la alegerile parlamentare din 2012 am încercat să mă înscriu în cursa ca independent, anul acesta m-am alăturat inițiativei Uniunea Salvați România (USR) deoarece mi-am dorit să croiesc un alt tip de reprezentare politică a românilor din străinătate. În ciuda tuturor relelor abătute asupra noastră și după mai bine de 10 ani petrecuți în străinătate, continui să văd și întâlnesc zilnic români-luptători, curajoși, integri. Vreau ca noi să avem parte de reprezentarea pe care o merităm, vreau ca pe agenda diasporei și viitorilor parlamentari din diaspora să fie proiectele, nu politica.

Valorile principale după care imi ghidez viața sunt: independența, spirit întreprinzător, sinceritate, altruism, familie, credință, toleranță și dragoste de țară.

Cătălin Drulă

Cătălin Drulă

Deputat de Timiș
George Marussi

George Marussi

Senator de Prahova
Stelian Ion

Stelian Ion

Deputat de Constanța
Cosette Chichirău

Cosette Chichirău

Deputat de Iași