Mircea Aurel Deac

Mircea Aurel Deac

Primar Cernești, județul Maramureș

Mircea Aurel Deac este primarul comunei Cernești, județul Maramureș. Înainte de a fi primar, a administrat vreme de peste 10 ani o firmă din domeniul consultanței în accesarea de fonduri europene și realizarea de servicii topografice, cu ajutorul căreia a implementat proiecte în valoare de milioane de euro (modernizări de drumuri, rețele de apă și canalizare, construcția de clădiri, parcări și alte obiective).

A intrat în politică determinat să schimbe modul în care administrația publică lucrează pentru nevoile oamenilor. Proiectele majore ale mandatului său sunt modernizarea infrastructurii rutiere, implementarea de programe prin fonduri europene, racordarea comunei la rețele de utilități, atragerea de investitori privați și punerea în valoare a potențialului turistic.

Urmărește activitatea lui Mircea aici: https://www.facebook.com/Mircea-Aurel-Deac-100440445126693

Camelia Bertea

Camelia Bertea

Primar Orașul Victoria, județul Brașov
Viorel Croitoru

Viorel Croitoru

Primar Mănăstirea Humorului, județul Suceava
Alexa Chifa

Alexa Chifa

Primar Poienile de sub Munte, județul Maramureș
Radu Penciu

Radu Penciu

Primar Lupșa, județul Alba