Mihai Goțiu

Mihai Goțiu

Membru al Biroului Național USR

Vicepreşedinte - Senat
Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
[email protected]

Mihai Goțiu este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști români, cu peste 20 de ani de experiență în radio și presa scrisă, tipărită și online. Având studii de Drept și de Jurnalistică la Universitatea Babeș Bolyai Cluj, a optat pentru o carieră în mass-media, acoperind toate domeniile, de la jurnalism sportiv și cultural, la jurnalism administrativ, social, de investigație, opinie, analiză și comentarii. A fost membru în Comitetul de Conducere (mai mulți ani între 2005 și 2011) și apoi președinte (2011-2013) al Asociației Profesioniștilor din Presă Cluj (APPC).
A fost redactor-șef al publicațiilor locale ale MediaPro: ”Clujeanul” (săptămânal) și ”Ziarul Clujeanului” (cotidian), între 2006 și 2009. În această perioadă a re-lansat, după un concept propriu, ediția online a ”Clujeanului”, cu creșteri spectaculoase de audiență, de peste 700% încă din prima lună. După decizia patronatului de a închide ziarele locale în timpul crizei (vara lui 2009), a coordonat editorial săptămânalul ”Viața Clujeanului”, scris pe bază de voluntariat mai bine de jumătate de an de fosta echipă de la ”Clujeanul”. De altfel, declanșarea crizei, resimțită dramatic în domeniul presei, a scos în evidență caracterul lui Mihai Goțiu: când conducerea trustului a decis să dea afară oameni, dar să păstreze neatinse salariile șefilor, și-a convins colegii din conducerea locală (el fiind primul pe listă) să-și diminueze veniturile pentru a nu renunța la reporteri; a respins presiunile ierarhice de blocare a articolelor critice despre cazul Roșia Montană, deși compania minieră avea unul dintre cele mai mari bugete de publicitate într-o perioadă în care piața de publicitate era la pământ; a respins oferta președintelui Consiliului Județean Cluj de ”susținere” (cumpărare mascată) a presei locale cu 250.000 de euro (deși ”Clujeanul” ar fi primit cea mai mare parte a sumei, datorită audienței pe care o putea proba). O lună mai târziu, când patronatul a închis ”Clujeanul”, un șef al unui ziar concurent a declarat în mod public: ”Nu înțeleg cum, la discuțiile cu Consiliul Județean, Mihai Goțiu a ținut mai mult la principii decât la bani”.
Din ianuarie 2010 a colaborat ca analist-comentator cu platforma VoxPublica.ro, unde a devenit, încă din prima săptămână, cel mai citit autor, în compania (la început) a zeci de jurnaliști, comentatori, scriitori, redactori-șefi cunoscuți din presa românească. Cele mai cunoscute articole au fost cele de investigație, reportaje, analize și comentarii legate de cazul Roșia Montană, pe care l-a documentat începând cu anul 2002. Într-o perioadă în care RMGC ”investea” zeci de milioane de dolari în presă, Mihai Goțiu a rămas unul dintre puținii jurnaliști români care mai investiga și scria critic în mod constant despre subiect. Deși colaborarea cu VoxPublica.ro nu acoperea nici măcar ratele lunare a creditelor, între 2010 și 2013, a refuzat mai multe oferte din presă care veneau însoțite de precizarea ”poți să scrii liber despre orice subiect, exceptând… Roșia Montană”. În același timp, mașina personală i-a fost vandalizată în parcare de mai multe ori (aripile lovite, roți tăiate, ștergătoare rupte, geam spart etc.), a primit amenințări sub formă de ”comentarii” la articole și a fost atacat fizic de către angajați ai RMGC, fiind nevoie de intervenția jandarmilor pentru a-l salva, episod menționat și în Raportul FreeEx ActiveWatch pe anul 2012. În 2012, a realizat, împreună cu membri ai Campaniei Salvați Roșia Montană, prima acțiune de tip ”Yes Man” din România – cumpărarea naționalei de fotbal de la fostul președinte FRF, Mircea Sandu.
Datorită refuzului de a face compromisuri și de a ceda la presiuni, propaganda RMGC și-a asigurat numeroase articole de presă, pe bloguri sau în social-media care să-i construiască o imagine de eco-terorist, extremist, anarhist, vândut ungurilor, vândut rușilor, soroșist etc. Cu toate acestea, pentru articolele despre Roșia Montană și cartea ”Afacerea Roșia Montană” (publicată în 2013, ed. Tact), a primit numeroase premii: din partea societății civile – ”Green Awards Romania 2011); din partea profesioniștilor din presă – Gala Superscrieri 2012 (unde a fost singurul dublu premiat, și pt. ”reportaj” și pentru ”opinie”); din partea criticilor culturali, sociali și din industria cărților – ”Premiul special al juriului” la Gala Industriei de Carte din România, ”Cartea anului 2013”, în anchetele revistei ”Cultura”, respectiv a platformei Criticatac, Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din România, Cluj. De asemenea, în 2013, un juriu din care au făcut parte, printre alții, laureata Pulitzer Anna Applebaum, redactorul șef al revistei ”Cicero” (Germania), publisher-ul ”Der Standard” (Austria) și Ivan Krastev, directorul Centrului de Studii Liberale din Sofia, i-au acordat unul dintre cele mai importante premii europene din domeniul jurnalismului, bursa de excelență în jurnalism Milena Jesenska, pentru tema de cercetare ”Transformers MMXX. The Power of Culture in Social Changes”, la Institute for Humane Sciences din Viena (cercetare care se regăsește în cartea ”Fraierilor!”, ed. Tact, 2015).
După întoarcerea de la Viena, în 2014, Mihai Goțiu a preluat coordonarea editorială a site-lui România Curată. Cu un profil axat pe investigații din domeniul corupției și pe reflectarea activității societății civile (atât a celei instituționalizate, dar și a celei de la firul ierbii), România Curată a devenit cel mai citit site al publicului activ și cu educație peste medie din România, cu creșteri de audiență de peste 600-700%, audiență comparabilă în momentele critice de mari mobilizări civice cu cele ale site-urilor generaliste (cu record de peste 150.000 de cititori unici/zi).
În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Goțiu este scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2003, având mai multe premii pentru poezie și proză (”Povestea unui poem discursiv”, ed. Paralela 45, 2001; ”Senzaționala evadare a lui Mihai Goțiu povestită chiar de El”, ed. Tritonic 2002). A fost cadru didactic asociat al Departamentului de Jurnalistică (2007-2009) și este colaborator extern al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie (din 2007) al UBB Cluj. Este scenaristul și regizorul seriei de filme de desene animate ”RETMAN și Retmagia” (co-autor, alături de Daniel David și Anca Dobrean a cărții + DVD, ed. Trei, 2015), un concept de cercetare de frontieră, în care desenele animate sunt utilizate ca terapii și auto-terapii în tratarea unor probleme ale copiilor – depresie, frica de a vorbi în public, sentimentul de vinovăție, furie.

Mihai Goțiu – Declarație de avere 2019

Sari la conținut