Lavinia Abu Amra

Lavinia Abu Amra

Deputat de Mureș

Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România - Secretar
Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii - Vicepreşedinte
lavinia.cosma@cdep.ro

Eu sunt Lavinia! Am 35 de ani, sunt casatorita si candidez din partea USR la Camera deputatilor.

Sunt Consilier in cariera GCDF (Global Career Development Facilitator) si Trainer in practica privata si furnizez servicii de training si consiliere in cariera atat persoanelor fizice, cat si companiilor.

O parte importantă a activităţii mele o constituie munca cu tinerii, elevi de liceu şi studenţi, care caută să-şi găsească un drum în viaţă, un traseu profesional, învăţând să ia decizii informate cu privire la viitorul lor. Consider ca investitia in copiii nostri este cea mai eficienta investitie.

Am un urmat un program de Masterat în management şi consiliere în carieră la Universitatea Petru Maior Târgu Mureş, în parteneriat cu NBCC America (National Board for Certified Counselors).

De ce candidez?

Pentru ca nu mai vreau sa-i vad pe aceiasi oameni care de 26 de ani imi spun sa stau linistita acasa, ca se ocupa ei de tot. Si chiar s-au ocupat de tot. Nu mai avem nimic!

Cand eram in clasa a VIII-a, ma gandeam la ce profil sa merg. Mama imi spunea ca pana termin eu liceul, sigur se vor schimba lucrurile. Cand am dat la facultate, tot mama imi spunea ca sigur pana termin eu facultatea lucrurile vor sta altfel. Pe-atunci mama inca mai spera! Azi, constat cu tristete ca lucrurile alea bune pe care le astepta mama nu au mai venit. Si uite-asa am ajuns la 35 de ani! Nu mai vreau sa stau acasa si sa astept ca lucrurile sa se schimbe!

Vreau să ma implic în proiecte în educaţie, sănătate, consiliere în carieră, creştere a standardelor sistemului educaţional în mediul urban şi rural şi de management al resurselor umane.

Stiu ce inseamna sa aplici si sa interpretezi o lege si stiu ce inseamna sa propui modificari legislative. Am facut asta in activitatea mea profesionala si cred cu tarie ca, daca voi reusi, cu ajutorul vostru, sa ajung in Parlamentul Romaniei, voi fi un bun mesager al proiectelor si initiativelor USR. Ma voi face auzita si voi sti sa negociez pentru ca USR sa aiba castig de cauza. Pe langa experienta mea profesionala, abilitatile mele de comunicare, onestitatea, curajul si dorinta de a progresa sunt, in opinia mea calitati care ma recomanda pentru a va reprezenta in Parlamentul Romaniei.

Tudor Benga

Tudor Benga

Deputat de Brașov
Cristina Iurișniți

Cristina Iurișniți

Deputat de Bistrița-Năsăud
Cornel Zainea

Cornel Zainea

Deputat de Ilfov
Dan Lungu

Dan Lungu

Senator de Iași