Florin Vîrgă

Florin Vîrgă

Primar Săbăoani, județul Neamț

Florin Vîrgă este născut, crescut și educat la Săbăoani, cea mai mare localitate rurală din județul Neamț. Are 33 de ani, este căsătorit, are o fetiță și, până în toamna anului trecut, a condus o mică afacere în localitate. 

Florin este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității „Al. Ioan Cuza” din Iași și al studiilor masterale „Științe Penale” (din cadrul Facultății de Drept, Univ. Danubius din Galați) și „Managementul resurselor umane” (în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, UAIC Iași).

Primul său loc de muncă a fost la Săbăoani, unde, împreună cu Asociația Comunelor din România (ACOR), a implementat proiectul cu finanțare europeană „Stimularea ocupării active, a dezvoltării antreprenoriale și a economiei non-agricole durabile prin formarea și implicarea resurselor umane neocupate din zonele rurale“. În anul 2013, a fost angajat la Asociația GAL Valea Siretului, pe postul de expert evaluator. 

În perioada 2016 – 2017 a lucrat în cadrul compartimentului Audit Public Intern al filialei județene ACOR, după care, timp de un an, a fost angajat la o firmă privată din Roman. În același timp, în 2017, a depus și a câștigat un proiect cu finanțare guvernamentală, prin programul Start Up Nations, în cadrul căruia a reușit să înființeze un atelier de mobilier în satul natal, Săbăoani.

În primele trei luni de mandat ca primar al comunei Săbăoani, Florin a reușit să obțină o finanțare de circa 500.000 lei pentru asigurarea iluminatului public în localitate și a depus proiecte pentru achiziția de tablete, asfaltare străzi și construire sediu SVSU. Totodată, a implementat o aplicație care să ușureze comunicarea dintre cetățeni și Primăria Săbăoani. Prin intermediul aplicației Regista, cetățenii pot depune cereri de documente și petiții online, pot face sesizări și programări sau să verifice stadiul unor documente solicitate. 

Urmărește activitatea lui Florin aici: https://www.facebook.com/Florin-V%C3%8ERG%C4%82-106588714448389

Elena Lasconi

Elena Lasconi

Primar Mun. Câmpulung Muscel
Andrei Tița

Andrei Tița

Primar Cenad, județul Timiș
Mircea Aurel Deac

Mircea Aurel Deac

Primar Cernești, județul Maramureș
Alexa Chifa

Alexa Chifa

Primar Poienile de sub Munte, județul Maramureș