Cristian Ghica

Cristian Ghica

Senator de București

Ca senator, Cristian Ghica a fost inițiatorul legilor privind digitalizarea administrației, proiect de lege pentru eliminarea hârtiilor din instituții și a uneia dintre cele mai importante legi de debirocratizare a activității statului, care a dus la eliminarea obligativității folosirii ștampilei în administrația publică în relația cu cetățeanul. Tot Cristian Ghica a fost printre coinițatorii legii privind expertizarea seismică a unităţilor de învăţământ, lege menită să crească siguranța elevilor în timpul petrecut la școală și legea anti-bullying.

În primul mandat de senator, Cristian Ghica a fost vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri europene din Senat și membru al Comisiei pentru mediu. În cei patru ani de mandat a luat cuvântul de 218 ori în Plen și a semnat 177 de inițiative legislative.

Absolvent a două facultăți: Facultatea Transporturi, Secția Autovehicule Rutiere, Universitatea Politehnică București și Facultatea de Drept, Universitatea Nicolae Titulescu București, Cristian Ghica a condus mai multe companii din domeniul IT și Media/Publicitate. Vorbește fluent engleza.

Cristian Ghica are 51 de ani, este căsătorit și are doi copii.

Cristian Ghica – declaratie de avere 2017

Cristian Ghica – declaratie de avere 2018

Cristian Ghica – Declarație de avere 2019

Sari la conținut