Justiția lui Iohannis și Predoiu promovează o judecătoare care a fost extrem de blândă cu un violator de copii

Justiția lui Iohannis și Predoiu promovează o judecătoare care a fost extrem de blândă cu un violator de copii

Președintele USR Cătălin Drulă îi critică dur pe președintele Iohannis și pe ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, pentru că ignoră problemele grave din justiție și faptul că în cele mai importante funcții sunt promovate persoane lipsite de integritate, parte a unor rețele de interese care îi scapă pe hoți de pedepsele pe care le merită.

„Asta este justiția lui Iohannis și a lui Predoiu, cea în care o judecătoare care face scăpat, cu o pedeapsă ultra blândă, un violator al unei fetițe de 13 ani, este promovată la Înalta Curte de Casație și Justiție? Asta este o justiție normală? O altă judecătoare care achită o persoană care era acuzată de o mită de un milion de euro, cazul cu denunțătoarea Socol, este promovată la Curtea de Apel”, a afirmat președintele USR.

Subiectele aruncate pe piață de PSD-PNL în ultimele zile, de la taxarea magazinelor cu case self-pay, la robotul Ion care îl consiliază pe premierul Ciucă, nu sunt decât perdele de fum menite să acopere problema scumpirilor și derapajele tot mai grave din justiție, a atras atenția președintele USR.

„PSD și PNL vor să îndepărteze atenția de la problemele reale: scumpirile și asaltul asupra justiției, regresele democratice pe care le vedem în România. Cazul Hexi Pharma? Nu mai este niciun vinovat, dosarul a fost aruncat la coș. Cazul Gabriel Oprea la fel, a murit un om acolo, cazul se prescrie. Așa arată un stat eșuat, un stat cu o justiție capturată: toate dosarele sunt aruncate la coș, iar o persoană care are o rețea în justiție, doamna Savonea, este promovată la Înalta Curte de Casație și Justiție”, a concluzionat președintele USR.