Românii vor putea cumpăra vechime în muncă până în 2026. USR a depus proiect de lege

Românii vor putea cumpăra vechime în muncă până în 2026. USR a depus proiect de lege

Deputata USR Oana Țoiu a depus proiect de lege pentru prelungirea până în 2026 a termenului în care viitorii pensionari își pot cumpăra vechime în muncă. Dacă inițiativa USR va fi aprobată, zeci de mii de români își vor putea completa anii de vechime și, implicit, nu vor rămâne în afara sistemului de pensii contributive.

O viață demnă și împlinită la bătrânețe depinde de pensie. Sunt mulți vârstnici care, sub șocurile facturilor la energie și al inflației, nu au avut de unde să plătească contribuțiile pentru anii lipsă și prelungirea termenului le va permite să obțină statutul de pensionar și, implicit, pe cel de asigurat medical, esențiale la bătrânețe. De asemenea, propunem introducerea posibilității unor tranșe inegale pentru cei care poate mai au jumătate de an sau un an până la vârsta de pensionare și au nevoie în scurt timp să cumpere vechimea lipsă”, declară deputata USR Oana Țoiu, inițiatoarea proiectului de lege.

Proiectul USR propune prelungirea până la 1 septembrie 2026 a termenului până la care persoanele interesate pot încheia contract de asigurare socială. Termenul actual – 1 septembrie 2023 – a rezultat după prelungirea în Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților a termenului inițial din 2021, în mandatul de președinte al Comisiei a deputatei USR Oana Țoiu.

De asemenea, proiectul USR propune ca plata contribuției sociale datorate să se poată efectua într-o singură tranșă sau eșalonat, în tranșe lunare sau inegale, până la data de 31 august 2026.

Posibilitatea de completare a anilor lipsă de vechime, dar nu mai mult de șase ani, prin plata voluntară a contribuțiilor sociale, a fost folosită în 2021 de 20.000 de persoane.