Bugetul Bacăului pentru 2023: ce investiții are în plan primarul Lucian Viziteu

Bugetul Bacăului pentru 2023: ce investiții are în plan primarul Lucian Viziteu

Lucian Viziteu, primarul USR al Bacăului, a pus în dezbatere publică bugetul Municipiului Bacău pentru 2023. Banii alocați investițiilor vor merge integral către cofinanțarea proiectelor europene, în valoare de 466 de milioane de lei.

Printre principalele obiective de investiții se numără realizarea unui sistem de management al traficului pentru prioritizarea transportului public și a deplasărilor cu bicicleta și construirea efectivă a 27 de km de piste de biciclete, în prezent în Bacău neexistând niciun km de pistă amenajat conform normelor de siguranță rutieră.

Alte investiții sunt legate de reabilitarea rețelelor termice ale sistemului centralizat de termoficare, de modernizarea Ambulatoriului Spitalului de Pneumoftiziologie și a colegiilor „Nicolae Vasilescu-Karpen”, „Grigore Antipa” și „Vasile Alecsandri”.

O atenție specială este acordată dezvoltării primului parc industrial al Bacăului, pentru a atrage investițiile private, care pot genera dezvoltarea economică a orașului. 42 de hectare de teren au fost alocate pentru acest proiect în 2021, în 2022 fiind semnat contractul pentru studiul de fezabilitate și întocmirea planului urbanistic zonal.

Alte proiecte de investiții sunt legate de amenajarea pietonală a Pasajului Revoluției, amenajarea Piațetei Izvoare, construirea unui Centru Comunitar Integrat (Social-Medical-Educațional) și amenajarea unui adăpost de noapte pentru oamenii străzii. Este pe listă, de asemenea, modernizarea ansamblului „Hotel Central” și a Teatrului „Bacovia”.