Culmea bătăii de joc: PSD și PNL îi pun pe români să-și demonstreze sărăcia, iar ajutorul pentru plata facturilor vine după ce trece iarna

Culmea bătăii de joc: PSD și PNL îi pun pe români să-și demonstreze sărăcia, iar ajutorul pentru plata facturilor vine după ce trece iarna

Incapabil să aducă toate pensiile și salariile din România la un nivel decent și mult prea preocupat să-i protejeze pe „speciali”, Guvernul PSD-PNL atinge noi culmi în bătaia de joc la adresa cetățenilor. După ce i-a forțat pe oameni să stea ore întregi la coadă ca să poată depune declarația care să le permită să beneficieze de prețuri plafonate la energie, Guvernul patronat de Klaus Iohannis îi mai umilește o dată pe cei mai săraci dintre cetățeni: îi pune să-și demonstreze sărăcia și le spune că mult-trâmbițatul ajutor pe card pentru plata facturilor va veni după ce trece iarna.

Liderii PSD și PNL au început să se laude încă din noiembrie 2022 cum persoanele vulnerabile vor primi ajutor de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, dar, la început de ianuarie 2023, Guvernul nu este în stare să explice concret cum se va acorda sprijinul, administratorii de bloc nu știu cum vor elibera documentele și nici nu au habar cine trebuie să-i instruiască, iar potențialii beneficiarii – circa 2,8 milioane de gospodării, conform estimărilor MIPE – sunt de-a dreptul năuciți.

Mai mult, ministrul Boloș spune acum că plata față de furnizorii de energie prin intermediul acestor carduri va fi posibilă de la 1 martie încolo, adică după ce trece iarna.

Cardul de energie pentru plata facturilor este încă o dovadă de implementare anapoda: tipărești, bagi în plic, trimiți prin Postă, soliciți certificat de validare a datoriei de la asociația de proprietari, te întorci la Postă, stai la coadă să completezi mandat poștal pentru plată. Iar asta de câteva ori, fix pentru cei mai vulnerabili dintre români. Asta este România digitală a Guvernului analog PSD-PNL, care a stabilit o metodă într-atât de greoaie încât de ea să nu poată beneficia cei cu nevoi reale. Cei mai mulți dintre beneficiari sunt oameni despre care instituțiile statului știu toate detaliile necesare: că au dreptul, care le este adresa locului de consum, care le este furnizorul de energie. Pentru acest calup semnificativ, ar fi fost mult mai simplu ca ministerul condus de Marcel Boloș să deconteze direct furnizorului, iar oamenii să primească o factură mai mică, fără atâtea costuri suplimentare, fără stat la coadă, fără dosar cu șină”, declară Radu Miruță, deputat USR și membru în Comisia pentru industrii și servicii a Camerei Deputaților.

În paralel cu noul haos care se prefigurează în acordarea și folosirea cardurilor de energie, Guvernul PSD-PNL este responsabil de neactualizarea anuală a prețului lemnelor, importantă pentru ajutorul pe care trebuie să-l acorde Ministerul Muncii pentru încălzirea locuinței familiilor și persoanelor singure care au dreptul la ajutor social în baza Legii 416/2001.

PSD se laudă că miniștrii săi au făcut totul, dar «uită» fără jenă că domnul Budăi avea obligația legală să actualizeze acest preț la prețul mediu real din piață, ca urmare a amendamentului pe care l-am depus în 2021 la Legea consumatorului vulnerabil și pe care parlamentarii PSD-PNL l-au votat sub presiunea publică. În schimb, ministrul Budăi a lăsat blocat prețul lemnului la 320 lei/metrul cub. Sunt 3,5 milioane de gospodării în România care se încălzesc cu lemne, la câmpie consumă 3-4 metri cubi, iar la munte și de trei ori mai mult într-o iarnă. Sunt peste 500.000 de beneficiari care depind anual de acest ajutor pentru lemne, familii cu resurse foarte puține, care au depus încă din octombrie dosare la primării, și care vor descoperi că ministrul Budăi a lăsat în proceduri prețul lemnului la 320 lei/metrul cub, deși el este mult mai scump, în unele județe chiar dublu ca preț”, precizează Oana Țoiu, deputat USR și membru în Comisia pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților.