Anca Dragu: 2023, anul căutării soluțiilor la problemele politice și economice

Anca Dragu: 2023, anul căutării soluțiilor la problemele politice și economice

Predicțiile pentru 2023 sunt o imensă provocare, după ce, predicțiile pentru anii trecuți s-au dovedit a fi fost departe de realitate. Rusia era trecută la categoria riscuri încă din 2014, de la anexarea Crimeei, dar nimeni nu vorbea de un război. Se estima dependența energetică de Rusia dar nimeni nu făcea scenariul folosirii gazelor naturale pe post de armă economică și nici măsuri ferme de reducere a acestei dependenșe nu erau aplicate . China era considerată un jucător activ și cu potențial de risc prin jocurile și semnalele de rearanjare a puterii politice la nivel mondial, dar nimeni nu estima impactul asupra lanțurilor de producție prin controlul resurselor de către China. Pandmeia, defilarea izoletelor, închiderea economiilor lumii au fost imposibil de anticipat. În ultimii 3 ani, cele mai mari riscuri s-au concretizat, lasând acum deschis scenariul măsurilor de contracarare. Tensiunile dintre China și Taiwan sunt în creștere, adaugând instabilitate politică și diminuând apetitul global pentru investiții. Producția de energie din resurse altele decât cele furnizate de Rusia și tările OPEC, accesul la resurse naturale și lidershipul politic european sunt principalele provocări ale anului 2023. Războiul – cu implicațiile sale negative asupra economiei – rămâne principala incertitudine a anului 2023 în toată Europa.

Invazia Rusiei în Ucraina a scos la iveală riscul globalizării: dependența economiilor lumii de resurse. Nu este o premieră, ba chiar cele 2 crize ale petrolului de la începutul și sfârșitul anilor 70 au reliefat această vulnerabilitate, dar deciziile țărilor – mari și mici – au fost pentru adâncirea globalizării. Câștigurile erau mari pentru toată lumea, iar decidenții țărilor dezvoltate considerau că toți liderii politici ai lumii au comportament rațional, că interesele economice primează și că toți au studiat  teoria jocurilor și „dilema prizonierului”; că liderii politici vor alege rațiunea și bunăstarea popoarelor lor. Până recent funcționa o complementaritate și o dependență funcțională între statele lumii: țările dezvoltate aveau tehnologiile, iar țările în curs de dezvoltare aveau resursele. Ascensiunea Chinei în domeniul tehnologiilor, dominația asupra resurselor dar și prezența activă a capitalului chinez în toate țările, în toate domeniile, inclusiv cele strategice au impus China la masa marilor decizii ale jucătorilor globali, în ciuda propriilor rigidități, chiar anomalii economice și politice interne. 

În 2023, creșterea economică încetinește la nivel global, pe fondul creșterii prețurilor la energie și materii prime, creșterea ratelor dobânzilor dar și a incertutidinilor. Atât cererea cât și oferta vor fi afectate în 2023, iar deciziile de investiție vor fi dificile. Creșterea economică modestă și dobânzile ridicate indică o posibilă criză a datoriilor, iar cele mai afectate țări vor fi cele cu stoc semnificativ de datorie și cele cu credibilitate scăzută. Băncile centrale vor urmări cu atenție evoluția prețurilor și vor folosi politica ratelor dobânzilor pentru a tempera inflașia dar fără a strivi cererea internă și fără a perturba piața valutară, adică un fel de dans  pe sârmă. Banca Centrală Europeană probabil va continua creșterea ratelor dobânzilor, oricum începută cu mai bine de jumătate de an întârziere față de FED, pentru temperarea inflației dar și pentru protejarea competitivității firmelor europene, deja afectate de criza materiilor prime. Griparea industriei auto germane pe fondul lipsei microprocesoarelor afectează o serie de producători de componente și subansamble din numeroase țări UE, inclusiv România.

Creșterea ratelor dobânzilor în Zona Euro și în SUA și presiunea pe continuarea creșterii ratelor dobâzilor la lei complică situația economică a României. Cu cel mai slab rating de țară la nivel UE din cele 9 trepte de rating favorabile investițiilor (investment grade) și cu o datorie publică ce a atins 50% din PIB, alături de politici interne incoerente, România va continua să se confrunte cu o finanțare scumpă a datoriei publice. Ponderea cheltuielilor cu dobânzile aferente datoriei publice în PIB s-a dublat în ultimii ani, depășind 2% din PIB. Desigur, deficitele bugetare mari din cei doi ani de pandemie au contribuit la aceasta dezvoltare negativă, dar dificultățile de finanțare ale României sunt mult peste cele ale țărilor din regiune. Deficitul ridicat de cont curent, competitivitatea scăzută a produselor românești, accesul greoi la finanțare pentru formele românești vor accentua presiunile economice interne. Continuarea folosirii cursului de schimb ca ancoră anti-inflaționistă va limita noi presiuni inflaționiste dar va afecta competitivitatea. Debirocratizarea și digitalizarea ar fi putut fi gura de aer pentru antreprenorii români și pentru câștiguri de competitivitate dar nimic din măsurile post-pandemice nu indică faptul că statul este conștient și preocupat de aceste domenii. Debirocratizarea, digitalizarea și accesul la finanțare, adică elemenetele ce pot crește competitivitatea firmelor românești, vor ramâne subiecte de conferințe.

2020 a fost anul cu cea mai mare scădere economică după Marea Depresie din anii 30, iar 2022 a avut cea mai ridicată inflație după anii 70. Anul 2023 va fi o combinație de creșetere economică modestă și prețuri mari, în special la energie și materii prime. Țările cu viziune, strategie pe termen lung și instituții puternice au reușit să facă față mai rapid acestor provocări. Din păcate, România rămâne captivă unor jocuri politice interne cu miză mică, iar instituțiile sunt slăbite sistematic prin politizare și deprofesionalizare. Mizele mici ale partidelor mari ne împiedică să vedem imaginea de anasamblu și să progresăm. Lipsa unei strategii economice axată pe reindustrializare, investiții în capacități de producție, tranmisie, distribuție și stocare de energie, investiții în capital uman și acces la finanțare face ca România să rateze, din nou, oportunitățile.

Ratarea reformelor din PNRR rămâne principalul risc intern, ceea ce ar face ca decalajul dintre România și UE să crească. Mai mult, 2023 va fi anul instabilității politice sub poleiala unei majorități politice de peste 70%. Tranzacționarea funcțiilor politice înainte și după „marea rotativă” din luna mai ne va umple fiecare zi cu talk-show-uri și scenarii, care, însă, nu vor ține de foame și nu vor compensa facturile mari. 2023 va aduce și candidații pentru alegerile prezidențiale din 2024, când vom afla noul președinte al unei Românii ce a ratat șansa să devină România educată.