USR a depus proiect pentru reformarea Curții Constituționale

USR a depus proiect pentru reformarea Curții Constituționale

USR a depus, la inițiativa deputaților Stelian Ion și Silviu Dehelean, un proiect de lege pentru reformarea Curții Constituționale, transformată de PSD și PNL într-un simplu instrument politic.

Una dintre instituțiile cele mai importante pentru echilibrul constituțional și politic este CCR. Activitatea din ultima perioadă a Curții a fost destul de controversată, culminând cu decizia care a dus la închiderea a mii de dosare penale, cu prejudicii de peste un miliard de euro doar în cazul celor de la DNA și DIICOT. Am atras atenția din 2017 asupra pericolului pe care îl reprezintă politizarea Curții, dar acest aspect va putea fi rezolvat doar prin revizuirea Constituției. Pana atunci, propunem o modificare a legii de funcționare a CCR prin care abrogăm anumite privilegii ale judecătorilor constituționali, simplificăm procedura de ridicare a imunității, stabilim mecanisme care să asigure că o majoritate formată pe alte criterii decât cele de logică juridică nu va putea confisca deciziile pe constituționalitate, stabilim criterii suplimentare pe partea de integritate și aducem mai multă transparență în activitatea acestei instituții. Ca să avem o democrație sănătoasă, Curtea Constituțională trebuie reformată”, afirmă Silviu Dehelean, deputat USR și membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților.

Este extrem de important să începem dezbaterea pentru reformarea CCR. Rolul Curții Constituționale este esențial și nu negăm acest rol în viața pubică și politică. Orice altă reformă – cum ar fi reglementarea pensiilor, reforma justiției, a educației – nu poate fi făcută fără girul CCR. Curtea Constituțională a dovedit că poate bloca reforme sau le poate da undă verde. Am văzut în ultimii ani o implicare tot mai mare a CCR pe chestiuni care țin mai mult de decizii politice și mai puțin de juridic. Sunt multe pronunțări pe conflicte constituționale între actorii politici, au fost decizii controversate, unele de rescrierea practic a unor legi, CCR devenind un fel de legiuitor. În acest context, am depus la Camera Deputaților proiectul de modificare a legii CCR, cu mai multe propuneri de reformă”, declară Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției.

Principalele modificări propuse prin proiectul USR:

Noi obligații pentru judecători

Proiectul instituie expres pentru judecătorii CCR obligația de a nu se supune sub nicio formă organizațiilor politice sau instituțiilor care i-au propus pentru respectivele funcții. De asemenea, este prevăzută obligația ca judecătorii să facă cunoscut public orice interes care ar putea să le afecteze activitatea sau deciziile.

Atribuțiile CCR – clarificări și extinderi

După principiul potrivit căruia CCR nu are un creion, ci doar o radieră, fiind exclusiv un legiuitor negativ, USR propune ca CCR să poată sancționa textele neconstituționale, dar fără să poată să oblige Parlamentul să adopte vreo soluție legislativă.

Totodată, USR propune o nouă competență pentru CCR, în contextul numeroaselor decizii controversate ale Curții, unele având și opinii separate. Concret, este vorba de posibilitatea ca președintele României, președinții celor două Camere, Înalta Curte de Casație și Justiție, CSM, Avocatul Poporului sau minimum 50 de deputați sau 25 de senatori să poată cere un reviriment în practica CCR, adică reconsiderarea unora dintre soluțiile adoptate. Unul din cazurile când se poate solicita un reviriment al practicii este cel în care una dintre deciziile Curții contravine unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mai mult, dacă se constată că decizia CJUE vine ca o consecință a unei soluții CCR, această din urmă instituție va avea obligația de a lua în discuție revizuirea, de îndată.

Reorganizarea CCR

Pentru a preveni situația în care la CCR se formează o majoritate construită pe alte criterii decât cele ale logicii juridice și pentru a asigura o diminuare a volumului de muncă pentru fiecare judecător, propunem ca sesizările să fie soluționate în primă fază de o instanță de trei judecători constituționali, cu posibilitatea părților de a formula apel la instanța de cinci judecători constituționali. Completele de trei sau cinci judecători se vor trage la sorți.

De asemenea, pentru a preveni apariția unei situații în care președintele CCR să controleze sau să își subordoneze instituția USR propune ca mandatul de președinte să fie unul singur, fără posibilitate de reînnoire. Totodată, președintele CCR nu va mai desemna judecătorii-raportori pe diferite sesizări. Raportorii se vor stabili prin tragere la sorți.

Anularea superimunității

Proiectul USR vizează eliminarea superimunității pe care PSD a acordat-o judecătorilor CCR în 2017 (trimiterea în judecată să se poată face doar cu votul a șase din ceilalți opt colegi).

De asemenea, trimiterea în judecată pentru fapte penale va atrage suspendarea din funcție a judecătorului respectiv.

Mai multă transparență

USR propune instituirea obligației de a transmite online ședințele și de a publica actele care stau la baza deciziilor. De asemenea, înregistrările video ale ședințelor vor fi disponibile pe site-ul instituției.