Cristina Prună: PSD și PNL au instituit noi aberații prin legea de aprobare a OUG 119. Sunt responsabile pentru sabotarea economiei românești

Cristina Prună: PSD și PNL au instituit noi aberații prin legea de aprobare a OUG 119. Sunt responsabile pentru sabotarea economiei românești

Așa cum au procedat și în comisiile de specialitate, partidele din Coaliția sărăciei au votat, astăzi, pe repede-înainte, doar propriile propuneri de modificare a ordonanței privind plafonarea prețurilor la energie și gaze. Fără să clipească, partidele din coaliția patronată de președintele Iohannis au instituit noi aberații prin legea adoptată astăzi, făcându-se încă o dată responsabile pentru sabotarea investițiilor în sectorul energetic și, implicit, pentru sabotarea economiei românești.

USR a votat împotriva legii de aprobare a OUG 119, pentru că majoritatea PSD-PNL-UDMR a instituit noi aberații. Au pus semn de egalitate între o întreprindere industrială și un consumator casnic, favorizând în schimb IMM-urile. Un IMM plătește 1 leu/kWh, dar un consumator casnic care depășește 300 kWh trebuie să plătească 1,3 lei/kWh. Este o nedreptate și o aberație, dar asta se întâmplă când nu avem oameni la guvernare și în Parlament care să fie preocupați de români, ci stăpâni care stabilesc cu pixul pe care îl au ce e bine și ce e rău în țară. Mai mult, PSD și PNL au descurajat și descurajează în continuare investițiile prin modificările succesive aduse, prin ordonanțe de urgență, legilor care țin de piața de energie. Au gonit investitorii din România și au suprataxat producția, iar banii obținuți astfel se duc într-un fond pe care nici măcar nu au vrut să-l transparentizeze, așa cum a propus USR, pentru ca românii să poată vedea în fiecare lună câți bani se strâng acolo. Am mai avut fonduri în România – și din privatizarea BCR, și din supraacciza pentru autostrăzi – dar românii nu au văzut niciun ban din ele, tot în găuri negre și în sinecuri s-au dus banii. Astăzi, PSD și PNL sunt încă odată responsabile pentru sabotarea economiei românești și pentru sabotarea investițiilor în sectorul energetic, singurele care ne pot scoate cu adevărat din criza facturilor”, declară Cristina Prună, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei pentru industrii din Camera Deputaților.

În ultimele 12 luni, legislația din domeniul energiei a fost „ciuruită” de coaliția PSD-PNL-UDMR de șase ori, prin ordonanțe de urgență. Rezultatele? S-au îmbogățit „băieții deștepți” și statul român. Peste 43 de miliarde de lei a câștigat statul român din creșterea prețurilor la energie. În contrapartidă, au dispărut aproape 4.000 de locuri de muncă din marile companii industriale, care și-au redus activitatea sau s-au închis pe bandă rulantă.

Soluțiile erau simple și au tot fost repetate de USR: eliminarea taxelor din facturile de gaz și energie, reducerea TVA la 5%, vouchere pentru consumatori vulnerabili (cu o redefinire a acestora pentru a cuprinde o pătură cu adevărat vulnerabilă din societate), credit fiscal pentru companii și reducerea taxării muncii. Astfel de soluții nu doar că ar fi avut impact imediat și consistent asupra facturilor și veniturilor românilor, dar nici nu ar mai fi depins de pixul politicienilor.