Primarul Lucian Viziteu construiește prima creșă de la zero în Municipiul Bacău din ultimii 25 de ani

Primarul Lucian Viziteu construiește prima creșă de la zero în Municipiul Bacău din ultimii 25 de ani

Primarul Bacăului Lucian Daniel Stanciu Viziteu începe lucrările la prima creșă construită de la zero în Municipiul Bacău în ultimii 25 de ani.

Investiția are o valoare de 2,6 milioane euro și va fi finanțată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Creșa va avea o capacitate de 110 locuri și va fi localizată în cartierul Șerbănești.

“Suntem aproape și de redeschiderea creșei 9 din cartierul CFR care a trecut printr-un proces de modernizare cu fonduri europene.

În paralel, se lucrează susținut la modernizarea Creșei 3 de pe strada Pictor Andreescu, tot cu fonduri europene. Sper ca aceasta să fie redeschisă la începutul anului școlar viitor.

Sunt măsuri concrete pentru susținerea familiilor care au copii”, declară primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu.

Este al doilea proiect important pentru educație în municipiul Bacău, finanțat tot prin PNRR, după cel privitor la renovarea integrală a Colegiului Național ”Vasile Alecsandri”.

Primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu și-a luat un angajament foarte clar la început de mandat de a face din Bacău un oraș atractiv pentru familii.