USR, singurul partid care s-a opus creșterii salariilor politicienilor

USR, singurul partid care s-a opus creșterii salariilor politicienilor

Așa cum a făcut-o și la Senat, USR s-a opus astăzi, în Camera Deputaților, demersului PSD-PNL-UDMR de a majora indemnizațiile politicienilor, în timp ce celorlalți români li se spune că trebuie să strângă cureaua. Sub presiunea publică, coaliția la putere a renunțat să mai umfle salariile parlamentarilor, ale președintelui, premierului, miniștrilor și șefilor din zeci de instituții publice. În schimb, vor beneficia de măriri de până la 2.000 de lei baronii locali, șefii de consilii județene și primarii, în perspectiva voturilor pe care aceștia trebuie să le aducă la viitoarele alegeri. USR va ataca la Curtea Constituțională această nouă dreptate marca PSD-PNL-UDMR.

Unde este dreptatea atunci când cresc salariile numai pentru oamenii apropiați de centrii de putere? Dezbaterea nu este dacă să creștem sau nu salariile, ci dacă o facem pentru toți românii sau numai pentru cei apropiați de PSD și PNL. Dacă vor să-i ajutăm pe toți românii – facturile și prețurile au crescut pentru toată lumea, nu doar pentru demnitari și politicieni – putem să facem acest lucru prin scăderea taxării muncii, care în România este mare, mai ales pe salariile mici. Avem cea mai mare rată de sărăcie în muncă din Uniunea Europeană, adică oameni care, deși muncesc 40 de ore pe săptămână, sunt în sărăcie sau în risc de sărăcie. Prioritatea pentru Parlament, dacă vrea să-și reclădească credibilitatea, ar trebui să fie să-i ajute pe oamenii aceștia, nu mojicia de a crește veniturile doar pentru demnitari și politicieni în vremuri de criză”, declară Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei.

PSD, PNL și UDMR au votat, astăzi, în procedură de urgență, majorarea indemnizațiilor unor politicieni. Dar, oare, nu am putea dezbate în procedură de urgență și eliminarea pensiilor speciale? Se pare că nu, pentru că acolo ar fi vorba de tăierea de privilegii. USR i-a împiedicat, după votul din iunie și așa-zisa corectare a erorii materiale, să crească indemnizațiile parlamentarilor. Ne vom opune întotdeauna creșterii veniturilor unei singure categorii de persoane. Dacă vor să crească veniturile, să o facă pentru toți românii, să scadă taxarea pe muncă, să adopte Zero taxe. Dar, nu sunt în stare. Singurul lucru de care sunt în stare este să crească privilegii, pentru ei și pentru ai lor, și, prin asta, să ducă nedreptatea până în culmile socialismului. Îmbuibare a fost cuvântul de ordine al dezbaterii de astăzi”, precizează Cristian Seidler, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților.

Coaliția de guvernare a nedreptății a pus astăzi, din nou, politicienii pe primul loc. PSD și PNL au tăiat bursele elevilor, au tăiat banii pentru transport la liceu, ca să plătească din banii ăia indemnizații mărite pentru baronii locali. Într-o țară în care unul din trei angajați are salariul minim pe economie și duce acasă un pic peste 1.500 de lei, PSD și PNL au decis că unii politicieni, care erau deja în frunte la salarizare, trebuie să primească măriri de 1.700-1.900 de lei. USR nu se opune creșterii salariilor mici din mediul public, cum sunt cele din Educație, dar nu poate fi de acord ca politicienii să fie favorizați”, afirmă Oana Țoiu, deputat USR și membru în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților.

La presiunea USR, de pe lista beneficiarilor de majorări substanțiale ale indemnizațiilor au fost scoase mai multe categorii de demnitari: președintele României, parlamentari, membri ai Guvernului, conducerea Academiei Române, Consiliului Legislativ, Avocatului Poporului, Curții de Conturi, Secretariatului General al Guvernului, Consiliului Concurenței, Autorității Electorale Permanente și prefecturi.