PSD și PNL refuză sistematic din 6 mai să pună pe ordinea de zi în Parlament eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

PSD și PNL refuză sistematic din 6 mai să pună pe ordinea de zi în Parlament eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

PSD și PNL refuză sistematic de patru luni să introducă proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor în circuitul legislativ, pentru a ajunge la dezbatere și vot în plenul Parlamentului.

Liderii de grup USR de la Camera Deputaților și Senat au solicitat astăzi președinților celor două camere ale Parlamentului organizarea unui Birou Permanent Reunit care să introducă pe ordinea de zi proiectul USR de eliminarea a pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Proiectul de lege a fost depus de USR pe 6 mai după decizia CCR prin care legea care a eliminat aceste pensii a fost declarată neconstituțională, în motivare precizându-se că parlamentarii au acţionat cu „impetuozitate” şi „grabă” în adoptarea legii.

“Din 6 mai am cerut în repetate rânduri, în ședințele de Birouri Permanente Reunite, introducerea proiectului de ordinea de zi. De fiecare dată ne-am lovit de refuzul PSD și PNL care, din nou, fac scut în jurul privilegiilor la care nu vor sa renunțe sub nicio formă. Cinismul parlamentarilor PSD și PNL este fără margini când vine vorba de pensii speciale! Încetați să mai risipiți banii românilor, în plină criză!”, a declarat senatorul Radu Mihail, liderul de grup USR.

USR reamintește că problema pensiilor speciale trebuie rezolvată până la finalul anului pentru că este jalon PNRR. Asta dacă această coaliție PSD-PNL își dorește ca România să primească banii de la Comisia Europeană. USR nu va renunța până când acest proiect nu va ajunge pe circuitul legislativ, iar pensiile speciale ale parlamentarilor vor fi eliminate.