Claudiu Năsui: În doar șase luni, pensia specială medie a crescut de 160 de ori mai mult decât pensia medie obișnuită

Claudiu Năsui: În doar șase luni, pensia specială medie a crescut de 160 de ori mai mult decât pensia medie obișnuită

Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei, arată cum pensia specială medie a crescut, în primele șase luni din anul 2022, de aproape 160 de ori mai mult decât pensia medie a românilor obișnuiți.

În perioada ianuarie-iunie 2022, pensia medie a românilor obișnuiți a crescut, potrivit datelor Casei Naționale de Pensii Publice, de la 1.771 lei la 1.774 lei. Adică, fix 3 lei în plus. În schimb, în aceeași perioadă, pensia medie a specialilor a crescut de la 13.176 lei la 13.657 lei. Adică, un plus de 481 lei.

De 160 de ori mai mult. Da, ați citit bine. În doar 6 luni, pensia specială medie a crescut de 160 de ori mai mult ca pensia medie a românilor obișnuiți. Toate aceste pensii speciale se plătesc din banii tuturor românilor, luați prin taxe, impozite și inflație. Toți românii se confruntă cu facturile mai mari și creșterea prețurilor. Taxa ascunsă numită inflație a ajuns la cifre record și ne macină puterea de cumpărare. Dar pentru categoriile de speciali, pentru cei apropiați de putere, se găsesc mereu soluții. Și mai ales bani. Și pentru restul? Cei mai nevoiași primesc tichete sociale de 4 lei/zi pentru alimente”, declară Claudiu Năsui.

Încă de la început, USR s-a opus sistemului pe două viteze al pensiilor speciale pe care l-a creat PSD-PNL. Partidele care au puterea de 30 de ani în România s-au bătut cu pumnul în piept că vor desființa pensiile speciale, dar PSD-PNL au votat constant – și votează în continuare – pentru menținerea lor. Acesta este ordinul venit de la premierul care încasează și el o pensie specială de 18.000 lei/lună.