Pollyanna Hangan: Termocentrala Mintia riscă să ajungă fier vechi, în timp ce pe români îi așteaptă o iarnă grea

Pollyanna Hangan: Termocentrala Mintia riscă să ajungă fier vechi, în timp ce pe români îi așteaptă o iarnă grea

În contextul în care niciun investitor nu s-a înscris la licitația pentru vânzarea Temocentralei Mintia, Pollyanna Hangan, deputat USR de Hunedoara și membru în Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare, explică de ce este un eșec de proporții al Guvernului PSD-PNL, care ține termocentrala închisă într-o perioadă de criză energetică globală, înrăutățită de războiul din Ucraina.

România ar fi găsit indulgență în Uniunea Europeană pentru utilizarea cărbunelui în actualul context. Dacă ar fi avut o strategie energetică națională, inclusiv pentru hidrogen, abrobată de Parlament, și un focus real pe modernizarea capacităților de producție și crearea altora noi și verzi astfel încât să convingă partenerii europeni că știm ce avem de făcut și că direcția este bună. În mod real însă, toate guvernările PNL și PSD au descurajat investițiile în capacitați noi, prin decizii catastrofale precum OUG 114 care a plafonat prețurile făcând importurile mai atractive decât producția internă”, explică Pollyanna Hangan.

O privire pe situația capacităților instalate la 1 Iulie 2022 relevă faptul că puterea disponibilă brută a scăzut cu aproape 22% față de 2015. România a redus producția de energie din combustibili fosili – hidrocarburile au scăzut cu 52,7%, cărbunele cu 48,9 % -, dar nu a pus aproape nimic în loc – eolianul a crescut doar cu 1%, iar energia solară, doar cu 9%.

Termocentrala Mintia era singura centrală de mare putere în zona de Nord-Vest a României și avea o putere instalată de 1285 MW în 5 grupuri energetice de 210 MW fiecare şi un grup de 235 MW, alimentate cu cazane de abur de 660 t/h.

Nu a produs niciodată cât ar fi putut și a produs din ce în ce mai puțin în ultimii ani din cauza unui management dezastruos. Dar, totuși, a produs suficient cât să aibă o poziție strategică în sistemul energetic național. Echilibra balanța de energie electrică din centrul și Cestul țării, era un punct important de interconexiune cu sistemul vest-european pentru energie electrică și un participant activ pe piața de energie electrică.

În condiţiile în care doar 20% din capacităţile de producţie ale României se găsesc în partea de Nord a ţării, dacă Mintia nu funcţionează, există posibilitatea de apariţie a unor suprasarcini pe axa Urecheşti – Târgu Jiu Nord – Paroşeni – Baru Mare – Hăşdat. Fapt care va influența negativ distribuția transfrontalieră spre Ungaria şi participarea României la piaţa interconectată de energie electrică organizată între România, Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia.

Mai mult, în 2027, reactorul 1 de la Cernavodă va intra într-o revizie care va dura 2 ani și nu suntem siguri că microcentralele nucleare, un proiect strategic al României cu Statele Unite, vor fi gata până atunci.

Toate acestea sunt argumente pentru a susține Mintia, pe care le știe și Guvernul României, dar degeaba pentru că e plin de incompetenți care nu știu ce să facă cu ele. Sau rău intenționați: cu cât trece timpul, cu atât mai mult Mintia riscă să ajungă fier vechi. Ceea ce nu ne permitem, ca stat, în raport cu cetățenii care așteaptă un trai confortabil și cu Uniunea Europeană. Ne așteaptă o iarnă grea, cu risc de raționalizare a energiei electrice și termice și tot ce avem și noi și partenerii noștri din Uniunea Europeană sunt cuvintele ministrului Virgil Popescu care se dovedesc încă o dată, după eșecul de azi, goale”, declară deputata USR Pollyanna Hangan.