Coaliția  PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern

Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern

Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi condus la modernizarea sistemului educațional din România.

Astfel, coaliția de guvernare a respins inițiativa legislativă a senatorului USR Ștefan Pălărie prin care se introducea un număr minim de ore în anul școlar. În condițiile în care România este în primele trei țări cu cele mai puține zile de școală din Europa și aproape jumătate dintre elevii români sunt analfabeți funcțional, introducerea unui număr minim de zile de școală prin raportare la nivelul de studiu din învățământul preuniversitar era o necesitate.

Ștefan Pălărie: „Am atras atenția încă din anul 2021 că avem un risc real ca anul școlar să continue să scadă an după an (în număr de zile), în ciuda faptului că pretențiile legate de conținuturile predate rămân aceleași. Am propus legislativ să ajungem la 185 de zile pe an, în linie cu media țărilor europene. Legea a fost respinsă, dar ideea a fost transpusă în structura și durata anului școlar hotărât de Ministerul Educației. Ideea legii a ajuns să fie implementată și acest lucru e cel mai important”.

Surprinzător, inițiativa USR privind finanțarea unităților de învățământ speciale particulare și care este în conformitate cu hotărârea nr. 4 din 2017 CNCD, prin care s-a constatat că neacordarea finanțării pentru învățământul privat special reprezintă discriminare, a fost adoptată de Senat. Astfel, conform proiectului, finanțarea acestor unități urmează să se facă din sumele defalcate ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor județene și ale sectoarelor municipiului București, la nivelul cheltuielilor salariale cu tot personalul angajat, păstrând limitele de salarizare prevăzute pentru personalul angajat în unitățile speciale de stat și limitele de normare a cadrelor didactice, didactice auxiliare și nedidactice în raport cu numărul de clase/elevi.

Ștefan Pălărie: „După votul în unanimitate dat în camera Senatului pe legea de finanțare a învățământului special privat acreditat, avem o întoarcere la normalitate în România. Principiul de finanțare care urmează elevul în școlile acreditate ajunge în sfârșit să fie aplicat nediscriminatoriu chiar dacă o școală specială este organizată de stat sau în regim privat. Este un pas înainte pentru România, dar și pentru elevii cu deficiențe care învață astăzi în învățământul special acreditat privat”.

Cea de a treia inițiativă USR din domeniul educației respinsă de coaliția de guvernare avea ca obiect reglementarea începutului vacanței intersemestriale în sensul decalării pe zone geografice și al începutului vacanței de vară și decalarea ei pe ani de studiu, măsură ce ar fi favorizat dezvoltarea turismului în general și a celui educațional în mod special.

Ștefan Pălărie: „Ideea de a avea vacanța de primăvară diferențiată de la regiune la regiune a fost o altă idee preluată de Ministerul Educației. Legea a fost respinsă, deși ar fi putut să fie îmbunătățită prin amendamente. Aplicarea ei însă a ajuns să prindă viață prin ordin de ministru care a implementat același concept de vacanță diferențiată, așa cum a și recunoscut în timpul dezbaterii moțiunii simple. Ne întristează când vedem stilul ăsta de japcă în locul unei abordări colaborative, dar mai important decât orice este să vedem că bunele idei USR că ajung realitate. Iar asta nu ne-o poate lua nimeni”.