USR îi cere demisia lui Eduard Hellvig pentru odioasele legi ale securismului național

USR îi cere demisia lui Eduard Hellvig pentru odioasele legi ale securismului național

Președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, îi cere demisia directorului SRI, Eduard Hellvig, pentru elaborarea noilor legi ale securității naționale, prin care se legalizează puterile informale pe care SRI în special, dar și alte servicii de informații, le-au dobândit deja, în ultimii ani, prin pârghii de control și influență netransparente.

Domnul Hellvig a ieșit într-o conferință de presă din care sunt convins că nu a înțeles nimeni nimic, ne-a spus că societatea e prea plină de securism, suntem de acord, că partidele sunt prea pline de securism, suntem de acord, de-aia nu sunt în stare să facă politici publice coerente, de-aia nu sunt în stare să funcționeze PSD și PNL fără comandă, dar nu am auzit cine își dă demisia pentru odioasele legi ale securismului național.

Așteptăm. Prin urmare, venim noi, opoziția vine cu soluții în acest caz. Soluția este: demisia lui Eduard Hellvig, cel care este răspunzător, din tot ce aflăm și din tot ce ne spun conducătorii României în momentul de față pentru elaborarea acestor sinistre legi”, a declarat Cătălin Drulă.

USR a avertizat de la bun început împotriva strategiei de transformare a statului în Republica Securistă România prin noile legi ale securității naționale și a prezentat propria viziune privind organizarea și controlul civil asupra serviciilor secrete.

USR va da mandat reprezentanților săi în comisia specială din Parlament, care va dezbate noile legi ale securității naționale, să întărească controlul civil real asupra serviciilor și să se opună militarizării societății.