Parlamentarii USR, trei noi inițiative legislative pentru îmbunătățirea sistemului educațional

Parlamentarii USR, trei noi inițiative legislative pentru îmbunătățirea sistemului educațional

Senatorii Silvia Dinică, Ștefan Pălărie, Irineu Darău și deputații Mihai Polițeanu și Andrei Miftode au depus trei inițiative legislative menite să îmbunătățească sistemul educațional din România.

Ștefan Pălărie: „În educație, trebuie schimbare și trebuie în punctele-cheie. Nu putem aștepta la infinit, având la bază niște promisiuni seci. Noua lege a educației, care ar trebui să rezolve multe lucruri, întârzie nepermis și e ținută într-un sertar la minister. Prin inițiativele depuse, vrem rectori cu un număr de mandate limitat, depolitizare în conducerea școlilor și o soluție mai flexibilă pentru finanțarea școlilor. Reformele bombastice anunțate la televizor de ministrul Cîmpeanu lasă astfel de problemele reale și sensibile neatinse sau le amână le nesfârșit.”

Primul proiect legislativ, inițiat de Ștefan Pălărie, Irineu Darău și Andrei Miftode, creează cadrul legislativ necesar pentru ca excedentul rămas din finanțarea de bază a școlilor să poată fi folosit și pentru reparații curente sau obiecte de inventar. În prezent, fondurile nefolosite sunt întoarse la bugetul de stat. (http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20116)

Irineu Darău: „Trăim cu un cadru legislativ în care școlile nu își pot executa reparațiile curente sau obiectele de inventar, chiar dacă înregistrează excedent. Asta vrem să schimbăm, prin inițiativa pe care o semnez și eu: după acoperirea cheltuielilor ce determină cuantumul finanțării de bază, unitățile școlare – cum este absolut firesc – să își poată finanța reparațiile necesare din banii pe care deja îi au, fără să mai depindă de primării. Un sistem de învățământ eficient trebuie să se bazeze și pe o bază materială decentă.”

Andrei Miftode: „Școlile trebuie să aibă posibilitatea ca, dacă le rămân bani, să îi poată cheltui cu reparațiile curente și obiectele de inventar. Imposibilitatea unei unități de învățământ de a cheltui întreaga sumă alocată în interesul comunității școlare contravine eficienței, normalității și principiului de bază – finanțarea urmează elevul. Propunerea noastră creează și cadrul pentru o conducere mai calculată și un consum mai chibzuit al finanțării de bază.”

A doua inițativă legislativă semnată de Ștefan Pălărie și de Mihai Polițeanu va crea o incompatibilitate între directorii de școli sau inspectorii școlari și calitatea de membru al organelor de conducere dintr-un partid politic, o inițiativă ce transpune în practică principiul USR al depolitizării școlii. (http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20119)

Mihai Polițeanu: „USR s-a născut ca reacție la corupția sistemului, la nepotisme, incompatibilități, conflicte de interese, la funcții publice care au devenit sinecuri politice sau care au servit partidele și mai puțin cetățenii. Acest proiect de lege contribuie la curățenia spațiului public și la profesionalizarea funcțiilor de conducere în școli. Pentru că o schimbare substanțială a țării trebuie să pornească deopotrivă de la limite etice puse politicienilor și de la un sistem de educație performant.”

Cel de al treilea proiect, semnat de Ștefan Pălărie și de Silvia Dinică, propune limitarea mandatelor rectorilor la MAXIMUM DOUĂ în condițiile în care în prezent, rectorii își pot asigura mandate pe viață dacă profită de interpretabilitatea legii. (http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20118)

Silvia Dinică: „Nu este benefic ca rectorii sa fie veșnic în această poziție. Mediul academic trebuie să promoveze perspective diferite, să încurajeze diversitatea de viziune, nu să se lase condus de grupuri de interese și poli de putere. Limitarea mandatelor rectorilor este un principiu de bun simț. Prin această inițiativă dorim să susținem schimbarea și progresul pentru funcția de rector, deoarece rolul lor în formarea academică a studenților este esențial. Viziunile diferite ale oamenilor aflați la conducere ajută la dezvoltarea instituției, a corectitudinii interne și crește calitatea managementului.”