Claudiu Năsui: „PSD-PNL măsluiesc datele astfel încât să pară că economia merge bine”

Claudiu Năsui: „PSD-PNL măsluiesc datele astfel încât să pară că economia merge bine”

Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei, spune că guvernarea PSD-PNL a măsluit datele privind creșterea PIB ca să poată justifica o majorare a taxelor. El spune că schimbarea bruscă a metodologiei de calcul al PIB, care a dus la afișarea unei creșteri economice record pe primul trimestru, a făcut ca datoria administrației publice să scadă sub pragul de 50%. Prag la care Legea responsabilității fiscal-bugetare obliga Executivul să ia măsuri, inclusiv în ceea ce privește înghețarea cheltuielilor cu salariile în sectorul public. 

Potrivit datelor provizorii comunicate de Institutul Național de Statistică, PIB-ul României a crescut în primul trimestru din 2022 cu 6,5% față de perioada similară a anului 2021 și cu 5,2% față de trimestrul precedent.

Nici comuniștii nu mințeau în halul ăsta. Dacă e să credem datele oficiale, avem a doua cea mai mare creștere din istoria României. Simțiți creșterea economică? Evident că nu. Singurul lucru care se simte este disperarea PSD-PNL de a menține aparențele. O singură dată a mai crescut economia, de la un trimestru la altul, atât de mult. Atunci când s-au terminat cele mai dure închideri din cauza pandemiei. Dar, atunci, creșterea a fost mare pentru că se pleca de foarte jos. De ce să minți în halul ăsta? Din două motive. Primul, este ca să pară că totul merge bine în regimul PSD-PNL. Al doilea, ca să poată justifica creșterea taxelor. PSD-PNL au crescut enorm cheltuielile statului, iar acum caută să le acopere prin mărirea taxelor. Problema e că nu prea poți susține taxe mai mari atunci când populația este deja sărăcită și vine o criză globală de proporții. Așa că PSD-PNL măsluiesc datele astfel încât să pară că economia merge bine și că poate să suporte creșterea taxelor. În final victima minciunii va fi tot contribuabilul”, declară Claudiu Năsui.

În plus, odată cu revizuirea în creștere a PIB nominal – la 1.226 miliarde lei față de 1.182,92 miliarde lei -, datoria publică de aproape 594 miliarde lei a scăzut ca procent din PIB, după cum reiese din datele Ministerului Finanțelor.

În loc de 50,3% din PIB, datoria publică reprezintă acum, pe noile date, 48,4% din PIB. Adică, fix sub pragul de 50% din PIB la care Legea responsabilității fiscal-bugetare obligă Executivul să ia măsuri pentru reducerea ponderii datoriei publice în PIB.

Legea responsabilității fiscal-bugetare (nr. 69/2010) prevede la alin. 2 art. 13 că, dacă datoria publică se situează în intervalul 50-55% din PIB, Guvernul trebuie să prezinte public și să aplice, în cel mai scurt timp, un program care să cuprindă și măsuri de înghețare a cheltuielilor totale cu salariile în sectorul public.

Or, după cum vedem, Coaliția sărăciei nu are nicio intenție să pună capăt nici angajărilor cu nemiluita a pilelor de partid, nici umflării salariilor și sporurilor plătite acestora. În prima jumătate a anului 2022, avem cheltuieli suplimentare de 2 miliarde de lei cu salarizarea la stat și lucrurile nu se vor opri aici, în timp ce românii obișnuiți se luptă cu facturile și prețurile care au explodat, cu ratele la bănci tot mai mari.

Și mai au tupeul liderii PSD-PNL să spună cetățenilor că „e prima dată când statul strânge cureaua și nu românii”.