USR: Ministrul Lucian Bode patronează o rețea de protecție a ofițerilor abuzivi

USR: Ministrul Lucian Bode patronează o rețea de protecție a ofițerilor abuzivi

Un soldat disciplinat care servește orbește interesele de partid și pe cele ale sistemelor cu epoleți, ministrul de Interne, Lucian Bode, eșuează până și la nivel de discurs. Prezent astăzi în Parlament, la „Ora Guvernului”, ministrul Bode nu a reușit să explice românilor de ce nu a luat nicio măsură pentru mult invocata reformă a MAI și nici cum este posibil ca polițiștii și jandarmii să ajungă să se întoarcă exact împotriva celor pe care ar trebui să-i protejeze, adică a cetățenilor.

«Impunitatea a reprezentat o problemă semnificativă la nivelul forțelor de securitate, în special în rândul poliției și jandarmeriei. Ofițeri de poliție au fost frecvent exonerați în cazuri de presupuse bătăi și alte tratamente crude, inumane sau degradante», se arată în Raportul pe 2021 al Departamentului de Stat al SUA privind drepturile omului în România, raport dat publicității acum câteva zile. Aceasta este imaginea poliției coordonate de Lucian Bode din decembrie 2020 încoace. Ofițeri de poliție care nu îi apără pe cetățeni, ci se întorc împotriva lor. Ofițeri de poliție care sunt apoi scăpați de orice răspundere. Lucian Bode patronează o rețea de protecție a ofițerilor abuzivi. Așa cum îi protejează și pe ofițerii care amenință și discreditează jurnaliști, pentru că au avut curajul să dezvăluie abuzuri ale polițiștilor și teze de doctorat plagiate”, declară Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției.

USR i-a solicitat ministrului Bode să precizeze câte anchete interne au fost derulate și câți polițiști au răspuns pentru faptele lor abuzive. Din păcate, ministrul Bode a refuzat să răspundă.

USR i-a cerut ministrului de Interne clarificări și despre acțiunea de kompromat deosebit de gravă desfășurată împotriva jurnalistei Emilia Șercan. Până în prezent, ministrul Bode nu a oferit explicații publice și nici nu a solicitat derularea, de urgență, a unei anchete interne.

Ministrul de Interne este lider când vine vorba să anunțe public anchete despre care nimeni nu mai află nimic după aceea. La fel cum anunță de fiecare dată «toleranță zero». Să ne reamintim: Domnul Bode a declarat «toleranță zero» în cazul acuzațiilor de plagiat la Academia de Poliție, «toleranță zero» și față de «orice abatere de la lege» în cazul protestelor în care s-au înregistrat violențe ale ofițerilor de poliție. A anunțat «toleranță zero» atunci când scandalul certificatelor false de vaccinare anti-COVID-19 era în plină floare. Chiar și «toleranță zero» față de «cei care fac de râs uniforma de polițist». Nu s-a schimbat nimic”, mai precizează Stelian Ion.

Nu în ultimul rând, ministrul Bode a refuzat să ofere explicații despre avioanele cu țigări de contrabandă care intră nestânjenite pe teritoriul României și despre întârzierile inacceptabile în implementarea legii privind protecția victimelor prin monitorizarea infractorilor cu brățări electronice. De ce nu au fost emise normele de aplicare până în noiembrie 2021, așa cum era prevăzut în lege? Și de ce cumpără MAI un număr insuficient de kituri de brățări, astfel că mai bine de trei sferturi din victime rămân în continuare neprotejate?

USR așteaptă, asemenea tuturor românilor, explicațiile ministrului Lucian Bode la toate aceste probleme. Iar dacă ministrul nu este capabil să ofere răspunsuri, poate o face șeful acestuia, generalul plagiator care conduce guvernarea militaro-socialistă.