USR va ataca la CCR proiectul de lege al Guvernului care reînființează, de fapt, SIIJ. Senatorii USR au votat împotriva proiectului de lege

USR va ataca la CCR proiectul de lege al Guvernului care reînființează, de fapt, SIIJ. Senatorii USR au votat împotriva proiectului de lege

Senatorii USR au votat împotriva proiectului de lege al Guvernului care reînființează, de fapt, activitatea SIIJ. De asemenea, USR va ataca la Curtea Constituțională acest proiect de lege.

Plenul Senatului a dezbătut astăzi două proiecte de lege, cu același obiect: desființarea SIIJ. În timp ce proiectul de lege depus de ministrul Justiției Stelian Ion, în februarie 2021 (L76/2021), conținea o singură prevedere, respectiv desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, dosarele urmând să se reîntoarcă la DNA și DIICOT, al doilea proiect de lege (L99/2022), depus în februarie 2022 de actualul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, prevedea desființarea SIIJ și preluarea dosarelor de către 42 de procurori de la mai multe parchete, numiți direct, fără concurs, de plenul CSM.

În fapt, proiectul depus de ministrul Predoiu este o reînființare a SIIJ, o metodă de presiune a magistraților și o cale de subminare a statului de drept, așa cum au arătat în timpul dezbaterilor din Plen atât senatorul Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat, cât și senatoarea USR Simona Spătaru, președinta Comisiei de Constitiuționalitate din Senat.

Radu Mihail: „Desființarea acestei Secții Speciale se poate face printr-o lege cu articol unic: «Secția Specială pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție se desfiițează». Asta ne spune Comisia de la Veneția. Desființarea Secției Speciale. Propunerea Predoiu se numește „de desființare a SIIJ”, dar este, de fapt, o lege de reînviere, de des-re-înființare a Secției Speciale, în altă formă. Este așa cum bine a punctat doamna Scântei, o eficientizare a SIIJ! O știm și noi, o știți de fapt și dumneavoastră, o știu și românii, nu păcăliți pe nimeni!”

La rândul ei, senatoarea USR Simona Spătaru a argumentat că teama politicienilor de DNA este cea care îi impinge să voteze menținerea SIIJ într-o altă formă, mai puternică și mai eficientă.

Simona Spătaru: „Am o singură întrebare pentru actuala coaliție: Cine se teme de DNA? Actuala coaliție se teme de DNA. PSD, PNL și UDMR se tem de DNA! De ce? Pentru că toate faptele mari de corupție au întotdeauna în jurul lor faptele politicienilor și oamenilor de afaceri care-i susțin! Marea majoritate a magistraților din România nu își dorește o secție specială de investigare a magistraților. Marea majoritate a magistraților sunt oameni onești și își doresc ca la CSM și în fruntea statului, a Ministerului Justiției, să fie oameni care să apere justiția, să apere oamenii, să apere Constituția.”

În cele din urmă, RAPORTUL DE RESPINGERE a L76/2021, proiectul de lege depus de fostul ministru al Justiției Stelian Ion, a primit 98 de voturi PENTRU, 25 – ÎMPOTRIVĂ și o abținere.  În același timp, L99/2022, proiectul de lege depus de actuala coaliție de guvernământ, a primit raport de admitere, care a primit 86 de voturi PENTRU, 37 – ÎMPOTRIVĂ și un senator s-a abținut. 

USR va ataca la Curtea Constituțională L99/2022, proiectul de lege propus de Cătălin Predoiu, prin care se desființează doar de fațadă Secția Specială de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.