PSD, PNL și UDMR, călăii luptei anticorupție. Încă un pas în transformarea DNA într-o formă fără fond

PSD, PNL și UDMR, călăii luptei anticorupție. Încă un pas în transformarea DNA într-o formă fără fond

Prin votul dat astăzi, pe repede-înainte, la proiectul Predoiu de așa-zisă desființare a Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, PSD, PNL și UDMR au dat încă o lovitură gravă luptei anticorupție, cu acceptul președintelui Klaus Iohannis. USR dorește desființarea Secției Speciale înființate la comanda lui Liviu Dragnea, dar dorește o desființare reală, nu una pur formală, prin care se realizează, de fapt, o reorganizare și o întărire a SIIJ. Deputații USR au votat împotriva proiectului Predoiu pentru că nu pot accepta transformarea DNA într-o formă fără fond și nici superimunitatea acordată judecătorilor CCR.

În afara titlului proiectului, care se referă la desființarea SIIJ, totul este greșit. Procedura de transparență decizională a fost călcată în picioare de Ministerul Justiției, iar dezbaterile în Parlament au fost pe repede-înainte, fără a se aștepta avizul Comisiei de la Veneția. Totul arată că suntem pe un drum greșit. Ce nu a îndrăznit să facă nici Liviu Dragnea îndrăznește să facă actuala guvernare. Toate obiectivele pe care și le-au propus cei care au înființat SIIJ în 2018 sunt bifate prin proiectul adoptat astăzi, începând cu obiectivul principal al celor certați cu legea și anume să scape de anchetele DNA. Al doilea obiectiv bifat: să numească procurorii care să-i ancheteze pe magistrați. Al treilea obiectiv bifat: să creeze pârghia prin care dosarele DNA în care sunt vizați politicieni să ajungă la alte structuri din Parchet. Este extrem de grav ce se întâmplă, o păcăleală, o bătaie de joc și la adresa instituțiilor europene, față de care ne-am angajat să desființăm cu adevărat SIIJ, nu doar formal”, declară Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției.

Astăzi, am auzit în plenul Parlamentului fantoma lui Liviu Dragnea hăhăind în timp ce vede bătaia de joc pe care PSD și PNL au arătat-o românilor. Ceea ce am văzut astăzi a fost o discuție despre cum să ne facem judecători pe nume personal, iar majoritatea ridicolă PSD-PNL a mai dat un picior în spate Justiției din România. Nu au desființat nimic, doar s-au asigurat că-și bagă Justiția în buzunar și că-i transformă pe judecători în instrumente. Și ne mai mirăm că oamenii privesc Parlamentul ca pe o adunătură de netrebnici, ne mai mirăm că ne pleacă tinerii din țară, când ei au votat astăzi încă un argument ca generațiile care termină acum o școală să fie convinse că nu mai sunt șanse în țară. Dacă este o șansă pentru această țară este România europeană, reprezentată de USR”, declară Dan Barna, vicepreședinte USR și vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Prin forma votată astăzi de majoritatea PSD-PNL-UDMR, Justiția din România se întoarce în perioada Adrian Năstase-Rodica Stănoiu, când dosarele se instrumentau la partid, iar magistrații curajoși erau sancționați.

DNA și DIICOT nu vor mai avea competența de a-i ancheta pe magistrați. În schimb, PSD, PNL și UDMR au dat o nouă superimunitate judecătorilor Curții Constituționale și magistraților asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională.

Scăparea judecătorilor CCR de anchetele DNA, prin asimilarea lor corpului magistraților, este cu atât mai absurdă cu cât aceștia sunt numiți politic, ba chiar sunt foști parlamentari PSD și UDMR dacă ne uităm la componența actuală.

USR va face toate demersurile și la Senat pentru ca SIIJ să fie desființată cu adevărat, iar DNA să-i fie refăcută competența, nu să-i fie știrbită și mai mult.

Dacă și după dezbaterile din Senat legea va conține aceleași lucruri nocive, USR o va contesta la Curtea Constituțională și va comunica partenerilor europeni toate efectele dezastruoase care se ascund în spatele actului adoptat de majoritatea PSD-PNL-UDMR.